l la noi vor veni 688.000 de lei
Autorităţile locale din 25 de judeţe vor fi sprijinite să finanţeze lucrările de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse de inundaţiile din acest an. Joi, 13 octombrie, Guvernul a decis alocarea sumei de 86,7 milioane de lei, din Fondul de intervenţie, pentru refacerii infrastructurii hidrotehnice, a terasamentelor şi malurilor de apărare, a structurii drumurilor judeţene, comunale, a podurilor, podeţelor şi digurilor.
În judeţul nostru vor veni 688.000 de lei, bani care urmează să fie distribuiţi comunelor care au avut cel mai mult de suferit de pe urma inundaţiilor.
Cea mai mare sumă a fost alocată judeţului Vrancea, pentru care guvernanţii au decis că este nevoie de nu mai puţin de 10 milioane de lei. Celelalte judeţe cuprinse în program sunt Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea.
Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor detaliate făcute de către autorităţile administraţiei publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din judeţele afectate de inundaţii în cursul lunilor iunie, iulie şi august şi transmise, spre centralizare, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(Roxana ZAHARIA)
