Gravidă accidentată la Dumbrava Roşie

Data:

O femeie însărcinată şi un copil în vârstă de un an şi şase luni au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, ieri, în urma unui accident rutier petrecut în faţa primăriei din comuna Dumbrava Roşie. Evenimentul a avut loc pe DN 15, la ora 11.30, iar în acesta au fost implicate două autoturisme (unul fiind înmatriculat în Bucureşti).

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că al doilea autovehicul, la volanul căruia se afla un bucureştean de 39 de ani, circula regulamentar pe direcţia Piatra-Neamţ – Săvineşti şi a izbit o maşină al cărei şofer (localnic de 35 de ani) a ieşit de pe strada secundară Plantelor, fără a acorda prioritate. La locul accidentului au intervenit două echipaje de pompieri, cu o autospecială, descarcerarea, SMURD-ul şi un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Niciunul din conducătorii auto nu se afla sub infuenţa băuturilor alcoolice. Şoferul neatent este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Pe aceeaşi linie rutieră, în noaptea de 27 spre 28 mai, pe DN 2, în afara localităţii băcăuane Bereşti-Bistriţa, un pietrean de 48 de ani, care era beat, a traversat nere-gulamentar şi a fost călcat de maşina unui bucureştean de 44 de ani, care mergea către Roman. Pietonul s-a ales cu mai multe le-ziuni şi a fost dus la spital. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Panică într-un bloc din Roman

În după-amiaza de 27 iulie, locatarii unui bloc situat...

Vitezomani lăsaţi fără permis

În weekend, poliţiştii şi inspectorii Registrului Auto Român au...