Inter Gheorgheni – Futsal Ceahlăul 3-9 (2-4)
l pentru formaţia pietreană au marcat: Ungureanu (3), Mocanu (2), Grigoriţă, Oancea, Şerban şi portarul Postolache
Sâmbătă, în Harghita, gruparea pie-treană de futsal Ceahlăul a câştigat meciul final în lupta pentru ocuparea locului V (primul din clasamentul play-out) în competiţia seriei ligii secunde interne. Deşi aveau să fie egalaţi în doar două momente ale partidei de sâmbătă (la 0-1 şi 1-2), elevii antrenorului Gabi Bucur au fost tot timpul la conducerea jocului împotriva celor de la Inter Gheorgheni. „Cred că am dovedit în această dispută cel mai bun meci din întreg finalul sezonului“, spunea şi managerul Ceahlăului, Cristian Vornicu. Ungureanu (o triplă), Mocanu (două goluri), Grigoriţă, Oancea, Şerban şi portarul Postolache au fost marcatorii în succesul pietrenilor pe tărâm harghitean.
Gol marcat din poartă în poartă
Ultimul are meritul de a-i fi dus practic pe proprii coechipieri spre victorie (cu 7 minute înainte de final), când a înscris din poartă în poartă. După ultima sforţare a localnicilor de a marca golul egalizator la 2, pietrenii au preluat conducerea şi s-au desprins la 2-5 / 3-7 şi în final la 3-9. Golul decisiv a fost marcat în momentul în care gazdele preferaseră să joace cu un jucător de câmp în locul portarului. Pentru Futsal Ceahlăul, izbânda de acum două zile a venit ca o revanşă după toate nereuşitele sezonului înregistrate în disputele cu harghitenii din Gheorgheni. Ai noştri au ajuns în situaţia de a activa în turneul fazei play-out doar pe fondul unui golaveraj inferior, după ce la începutul anului Ceahlăul era pe locul II în seria ligii secunde, postură care asigura promovarea în primul eşalon.
Andrei Bobu Ţepeş, învins de pietreni
În formula celor de la Inter Gheorgheni, sâmbătă, la „finala“ pentru locul I din faza play-out a Ligii a II-a, împotriva pietrenilor de la Futsal Ceahlăul a jucat şi localnicul Andrei Bobu Ţepeş. Acesta este o fostă cunoştinţă a echipei FC Ceahlăul în perioada când galben-negrii activau în campionatele primelor două ligi interne de fotbal, la teren mare de iarbă. În paralel cu activitatea în lotul Inter Gheorgheni de futsal, Andrei Ţepeş Bobu a jucat la teren mare de iarbă pentru Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Cu respectiva formaţie, Ţepeş a promovat sâmbătă în Liga a II-a internă.
Juniorii de la Futsal Ceahlăul încheie campionatul astăzi, la Iaşi
Alături de marcatorii golurilor în meciul cu Inter Gheorgheni, sâmbătă, pentru formaţia Futsal Ceahlăul au mai jucat: Dumea, Argatu, Mihnea Vlad, Băluţ, Necula şi Văleanu. Ultimii patru vor fi convocaţi astăzi de antrenorul Gabi Bucur pentru meciul care încheie sezonul întrecerii de campionat naţional, la nivelul categoriei tineret U-19. Puştii de la Futsal Ceahlăul au de înfruntat (ora 19) la Iaşi, replica localnicilor de la CSMS, echipă deja calificată la turneul final. Respectiva fază a competiţiei va fi organizată chiar la Iaşi în 10 şi 11 iunie. Din cealaltă serie a Campionatului Naţional de tineret U-19 sunt calificate la turneul final formaţiile din Sighişoara şi Odorheiul Secuiesc. Din seria estică, pentru ultimul loc disponibil în participarea la turneul final ieşean, luptă sucevenii de la Bukovina Vicov şi botoşănenii de la Sănătatea Darabani. Duelul direct al acestora este anunţat pentru ora 14 la Vicov.
(Ciprian AVĂDANEI)



