Futsal Ceahlăul – Informatica II Timişoara 10-6 (2-3)
Divizionara secundă pietreană de futsal Ceahlăul a înregistrat sâmbătă după-amiază, pe terenul propriu, un nou succes în campiona-tul seriei Ligii a II-a interne. Victoria a fost obţinută în faţa bănăţenilor de la Informatica II, echipă „satelit“ a grupării timişorene de prim-eşalon intern la futsal. Pentru ai noştri a fost prima victorie din 2017 reuşit în Sala Polivalentă pietreană, respectiv a doua în returul competiţiei. Succesul de sâmbătă a fost reuşit în ultimele patru minute de joc. Deschiderea scorului a reuşit-o Iulian Dumitru (min. 8), însă până la momentul respectiv, pietrenii irosiseră multe alte oportunităţi de a marca. De avantajul fragil luat în faţa partenerei de întrecere, gazdele nu s-au bucurat foarte mult timp.
De la 1-0 la 1-3
Din contră, pe fondul relaxării de neînţeles şi a mai multor erori comise în prestaţia formaţiei nemţene, oaspeţii au preluat iniţiativa şi s-au instalat la conducerea partidei. După primele 15 minute de joc, informaticienii timişoreni se bucurau deja de avantajul a două goluri în faţa Ceahlăului (1-3). Până la minutele de odihnă, elevii antrenorului Gabi Bucur au timp să reducă din handicap, iar în minutul 18, aceştia marchează pentru 2-3 printr-un şut al lui Vlad Avram, cu balonul deviat de un adversar. După pauză, indicaţiile tactice date de antrenorul Gabi Bucur au roadele aşteptate, astfel încât Avram (21) şi Grigoriţă (24) izbutesc să întoarcă scorul şi să readucă în avantaj (4-3) echipa pietreană.
Mocanu, decisiv pe final de joc
Din acel moment jocul s-a transformat într-unul pe contre, cu oaspeţii egalând de fiecare dată la desprinderea nemţenilor. Pentru 5-4, golul Ceahlăului a fost reuşit de Cătălin Doroftei (min. 28), iar pentru scorul de 6-5 (min. 35) şi-a adus contribuţia Robert Grigoriţă. În oportunitatea imediată de care au beneficiat, bănăţenii au reuşit să egaleze la doar câteva secunde distanţă. Robert Mocanu îşi readuce echipa în avantaj (7-6 min. 36), după care informaticienii din Timişoara folosesc un portar-jucător pe faza de atac. Ideea aleasă de oaspeţi se dovedeşte una neinspirată, iar Mocanu, în două rânduri (min. 38 şi 39), respectiv Avram (min. 40) taxează eroarea adversarilor, fructi-ficând avantajul creat prin spaţiile largi din terenul advers.
Rămân „în cărţi“ pentru reuşita promovării în Liga 1
Pe alocuri tremurândă, victoria de sâmbătă, una logică şi necesară a celor de la Futsal Ceahlăul îi ajută pe aceştia să-şi consolideze locul al III-lea în clasamentul la zi. Totodată, pietrenii rămân înscrişi în lupta pentru clasarea pe primele două poziţii ale clasamentului. Ai noştri acumulează 27 de puncte şi se pregătesc pentru două partide extrem de dificile, în compania ocupantelor primelor două locuri: Imperial Wet Miercurea Ciuc (18 martie în deplasare) şi Colţea Braşov (25 martiepe terenul propriu). În celelalte meciuri ale etapei a 12-a a sezonului de ligă secundă s-au înregistrat rezultatele: Imperial Wet M. Ciuc – Blue Angel Cristian Braşov 10-0 / Inter Gheorgheni – Luceafărul Buzău 6-5. Jocurile Bukovina Vicov – Colţea Braşov şi Pro-Tineret Sighişoara – Fortius Buzău s-au terminat aseară, după închiderea ediţiei noastre.
(Ciprian AVĂDANEI)



