Fotbal : Pleacă Rossi de la Ceahlăul?

Data:

Italianul Renzo Rossi este aproape de o despărţire de gruparea pietreană de fotbal Ceahlăul. „Da, este foarte adevărat! În acest sens, dumnealui şi-a predat, deja, o parte din echipament, la magazia clubului. Iar pe lângă echipă, unde ar fi trebuit să stea mereu, nu l-am mai văzut de două zile“, au confirmat sursele din cadrul formaţiei Ceahlăul. Vineri seară, la meciul pietrenilor jucat pe terenul propriu împotriva Pandurilor Tg. Jiu, în Liga 1, Rossi a stat în imediata apropiere a băncii de rezerve a Ceahlăului, pe un scaun. În grupul oficialilor echipei de la marginea terenului a rămas Angelo Massone, noul patron şi acţionar majoritar al clubului pietrean. Şi oficialii echipei au lăsat de înţeles că plecarea lui Rossi de pe Borzoghean este inevitabilă. „A venit să ne anunţe că ne vom despărţi, ne-am strâns mâna, ne-am făcut urările de bine, dar nu ştim când şi unde anume va pleca de aici“.

Cei de la FC Ceahlăul susţin că Renzo Rossi nu a mai fost văzut chiar de sâmbătă pe lângă echipă, acolo unde ìi fuseseră stabilite ultimele atribuţii. Rossi a fost liantul de legătură între noul acţionar majoritar, Massone, şi vechea conducere pietreană a clubului de pe Borzoghean. La început, patronul italian îi fixase lui Renzo sarcinile unui director sportiv în cadrul FC Ceahlăul. După numai o lună de zile, Massone l-a trimis mai aproape de lotul jucătorilor, pe post de antrenor secund (al patrulea, după Costel Ilie, Radu Lefter şi Mihai Ionescu) în echipa condusă de brazi-lianul Ze Maria.  „Nu am plecat nicăieri, sunt tot la Piatra-Neamţ! Chiar îmi este bine aici, la Ceahlăul“, a declarat, ieri, Renzo Rossi.  (Ciprian AVĂDANEI)

1 COMENTARIU

  1. Astia s-au batut intre ei. Rossi italiano si Massone panaramo! A auzit tot clubul. Acum…. ii vor plati bani grei (contractul lunar e de 3000 euro) ca sa plece. Frumos nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Accidentată mortal, pe marginea drumului

O femeie (62 de ani) a murit, joi dimineaţă,...

Cătuşe pentru agresorul ascuns sub saltea

Bărbatul în vârstă de 30 de ani, din oraşul...