10.1 C
Piatra Neamț
duminică, septembrie 14, 2025
AcasăSportFotbal - Liga a III-a / De miercuri a devenit şi oficial:...

Fotbal – Liga a III-a / De miercuri a devenit şi oficial: FC Cetatea Târgu-Neamţ, exclusă din toate competiţiile FRF

Date:

Ceea ce era de aşteptat să se întâmple în fotbalul târg-nemţean s-a decis în urmă cu două zile. Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a hotărât, marţi 23 februarie 2016, excluderea Asociaţiei Club Sportiv FC Cetatea Târgu-Neamţ din toate competiţiile organizate sub egida FRF. Măsura vine ca urmare a neachitării obligaţiilor financiare (stabilite în termenul regulamentar) pe care gruparea de sub Cetate le avea faţă de fostul component al echipei de sub Cetate, Mădălin Daniel Munteanu.

Primarul Daniel Harpa anticipa, încă de la începutul acestui an, decizia dură aplicată de FRF împotriva echipei târg-nemţene. Edilul şef al urbei târg-nemţene lăsa de înţeles că primăria şi Consiliul Local nu vor mai dirija noi fonduri la FC Cetatea.

„Era imposibil să trecem peste problemele create de vechea conducere“

Relevante erau datoriile băneşti foarte mari, adunate de la o lună la alta. Şi fostul antrenor principal al echipei, pietreanul Daniel Zavate lăsa de înţeles că se va ajunge la acest deznodământ, crâncen dar firesc, după totala lipsă de implicare a potenţialilor susţinători din oraş. „Primarul, de unul singur, nu poate ţine echipa pe picioare; el mai dă un sfat, ne mai sprijină cu unele soluţii atât şi cum poate. Ne va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să trecem cu bine peste toate problemele şi datoriile financiare înregistrate de cei care au jupuit clubul şi echipa, în trecut“.

În replică, Daniel Harpa anunţa o singură variantă pentru ca FC Cetatea să mai poată supravieţui şi relua competiţia, în această primăvară, cu meciurile din returul campionatului ligii a treia. „Doar în cazul în care preşedintele clubului de fotbal (n.n. Iulian Roman) va reuşi să atragă lângă echipă sponsori şi oameni cu bani care să se implice în activitatea grupării. Altfel, e aproape imposibil!“. Daniel Harpa susţine că 2011 a fost anul de când au început să fie înregistrate datoriile importante la echipa târg-nemţeană de fotbal. „Oricât de mult m-am străduit să ajut echipa, să-i încurajez pe oamenii de acolo în performanţă, n-am trăit nicio satisfacţie importantă. Mai mult de atât sunt copleşit de numărul sancţiunilor şi a penalităţilor financiare dar şi pe criteriu sportiv, de care clubul a avut parte în ultimele sezoane“, a completat primarul Harpa.

Apropiaţii echipei FC Cetatea susţin cu tărie că dispariţia formaţiei târg-nemţene de fotbal se trage de la managementul falimentar practicat de vechea conducere executivă. Clubul a secătuit de pe urma perfectării acelor contracte ale jucătorilor apropiate de nivelul competiţiei primului eşalon, deşi echipa nu izbutise nici măcar promovarea în liga a doua. „Oricât am încerca noi să scoatem la liman acest club secătuit de alţii, nu vom reuşi fără un sprijin substanţial“, avertiza, în toamnă, antrenorul Daniel Zavate.

Fostul preşedinte Lupaşcu sau garanţia începutului sfârşitului la club

Înainte de a se retrage din proiectul şi lotul ce mai rămăsese la echipă, pietreanul a vorbit despre începutul sfârşitului la FC Cetatea. Zavate nu s-a sfiit să atare cu degetul spre „filiera“ Samir Lupaşcu (fost preşedinte) – Ciprian Danciu (fost antrenor). Cei doi sunt acuzaţi de faptul că au produs, cu bună ştiinţă, mari găuri financiare în bugetul clubului. „Mercenarii au trăit vremuri frumoase pe aici! S-au achitat contracte chiar şi de nivelul unor formaţii de prim eşalon, într-o vreme când noi nu reuşeam să ne înscriem nici în lupta promovării spre liga a doua“, povesteau cei din tabăra târg-nemţeană. Ca antrenor, Zavate asigurase echipei locul 10 în seria I, la finalul turului de campionat al Ligii a III-a, în toamna anului 2015.

Ultima datorie a FC Cetatea către fostul jucător Dănuţ Mădălin Munteanu reprezenta 15.000 de lei. Până la restanţa de acum, târg-nemţenii mai viraseră în contul aceluiaşi jucător alte sume importante de bani, în urma memoriilor depuse de jucător la FRF. Fără să impresioneze neapărat pe teren, atacantul Sorin Ioan Dutciuc este un alt jucător ce a câştigat bani frumoşi la Târgu-Neamţ. Atât din perioada cât a activat la FC Cetatea, dar şi după ce a fost transferat la FC Petrotub Roman, tot ca urmare a memoriilor depuse la federaţiei. Şi antrenorul băimărean Ciprian Danciu, cel care a pregătit echipa Cetăţii acum două sezoane în urmă a avut de câştigat de pe urma a ceea ce s-a dovedit a fi management falimentar la gruparea târg-nemţeană.

Ca urmare a excluderii FC Cetatea din campionatul seriei I a Ligii a III-a, toate adversarele programate în returul competiţiei vor câştiga meciurile cu 3-0. Radierea echipei din eşalonul trei conduce, automat, la retragerea din compeţiile de juniori a doua echipe.

Astfel, începând cu această primăvară, campionatele judeţene de Juniori D şi Juniori E vor avea un număr mai mic de partide, în fiecare rundă. În plus, conform regulamentului FRF, FC Cetatea Târgu-Neamţ nu se va putea înscrie decât în ultimul eşalon de la nivel judeţean: Liga a V-a.

„Totul de la zero, mizând pe creşterea elementelor locale“

Odată cu excluderea echipei din liga a III-a, toţi componenţii lotului din toamnă au devenit liberi de contract.

„Pentru fotbalul târg-nemţean, totul trebuie luat de la zero, de la nivelul campionatului judeţean, dar mizând exclusiv pe creşterea şi promovarea tinerelor elemente locale“, era îndemnul antrenorului Daniel Zavate.

(Ciprian AVĂDANEI)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.