Cetăţeni moldoveni, prinşi la cerşit în Piatra-Neamţ.

Data:

Doi tineri cu cetăţenie moldoveană au fost depistaţi în trafic, ieri, cânde cereau bani şoferilor opriţi la semafor, motivând că trebuie să susţină financiar operaţia unei rude. Aceştia aveau ca zonă de „acţiune“ strada Dimitrie Leonida din municipiul Piatra-Neamţ şi au fost identificaţi la faţa locului în urma unui apel telefonic în Dispeceratul Poliţiei Locale. Cei doi, în vârstă de 32 şi 20 de ani, au fost conduşi la sediul instituţiei unde au declarat că nu deţin documente de identitate, pentru că le-au fost furate.

„În urma verificarilor s-a stabilit că aceştia nu făceau parte din nicio structură asociativă în numele căreia să solicite ajutor umanitar şi nici nu deţineau autorizaţie în acest sens, emisă de Primărie. Totodată, s-a stabilit că aveau asupra lor suma de 1.200 de lei, bani a căror provenienţă nu a putut fi justificată. Conform procedurilor, persoanele în cauză au fost predate agenţilor Poliţiei, în vederea continuării verificărilor şi a luării măsurilor care se impun, pentru infracţiunea de înşelăciune“, a declarat consilierul Irina Ştefănescu, purtător de cuvânt al poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Sistare alimentare gaze naturale în localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Piatra Neamt, pe străzile: 9 Mai, George Cosbuc, Republicii, Mihai Eminescu, Aleea Tineretului, Aleea Brazilor, Cornului, în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 09:...

Trufe confiscate

Luni, între orele 10-14, poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel...

Descinderi la mafia lemnului

Marţi, în cadrul Operaţiunii „Jupiter“, sub coordonarea Parchetului de...