Fotbal – Campionatul judeţean: Echipele cu restanţe financiare nu primesc drept de participare

Data:

 

* perioada anunţată pentru acordarea vizelor anuale în cadrul AJF va începe de joi 15 ianuarie şi se va întinde până cu două zile înainte de începerea returului pentru fiecare eşalon în parte

Diriguitorii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ au luat câteva decizii importante în Comitetul de Urgenţă reunit zilele trecute. Chiar dacă toate competitoarele se află acum la jumătatea vacanţei competiţionale, oficialii grupărilor participante în întrecerea fotbalistică nemţeană au fost informaţi asupra mai multor aspecte ce ţin de revenirea în întrecerea oficială.

Înainte de toate, reprezentanţii înscrişi cu propriile grupări în campionatele la nivel judeţean sunt înştiinţaţi că taxa pentru viza anuală pe 2015 urmează să fie achitată doar în numerar. Există şi formaţii pentru care reprezentanţii AJF nu vor acorda viza anuală care să permită dreptul de participare în competiţii. Cele în cauză vor fi grupările care nu şi-au achitat, către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Neamţ, restanţele financiare (amenzi neplătite sau facturi) existente din finalul anului 2014. Perioada anunţată pentru acordarea vizelor anuale în cadrul AJF va începe abia de joi 15 ianuarie şi se va întinde până cu două zile înainte de începerea returului pentru fiecare eşalon în parte.

 

Liga a IV-a se reia de Ziua Internaţională a Femeii

 

Competiţia primului eşalon fotbalistic în judeţ (Liga a IV-a) va fi reluată duminică 8 martie 2015, moment când va fi desfăşurată prima etapă din retur. Conform propriului calendar stabilit de conducerea AJF Neamţ, prima parte a sezonului regulat de campionat (tur-retur) se va termina pe data de 3 iunie. Până atunci, întrecerea Ligii a IV-a va avea timp să-şi deruleze şi cele două etape intermediare, programate în decurs de numai o săptămână: 27 mai, respectiv 3 iunie. Odată cu finalul returului primului eşalon fotbalistic judeţean în Neamţ va începe cea dintâi etapă a fazei play-off.

 

Urbea târg-nemţeană, gazda turneului pentru titlul de campioană

 

Lupta pentru titlul de campioană între ocupantele primelor patru locuri din seria Ligii a IV-a va fi găzduită în vara acestui an de baza sportivă “Cetatea” Târgu-Neamţ. 6, 10 şi 13 iunie sunt zilele programate pentru disputarea celor trei etape din bătălia pentru titlul de campioană. Postura respectivă oferă câştigătoarei Ligii a IV-a nemţene şi oportunitatea participării în “barajul” de promovare la nivelul eşalonului superior, Liga a III-a.  În cele trei zile ale turneului fazei play-off de la Târgu-Neamţ, primul joc este anunţat să înceapă de la ora 17.

La nivelul eşalonului doi fotbalistic judeţean (Liga a V-a), prima etapă din retur se va desfăşura duminică 22 martie 2015. Spre Liga a IV-a sunt anunţate cu drept de promovare doar echipele care vor încheia sezonul pe unul dintre primele două locuri ale celor două serii, Vest respectiv Est.

 

Meciurile de Cupă, reluate din 22 aprilie

 

Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal au lucrat şi la programul de desfăşurare pentru cealaltă competiţie nemţeană de fotbal, Cupa României. Începută în toamna anului trecut 2014, întrecerea surprizelor va continua din primăvară cu runda a II-a, anunţată pentru ziua de miercuri 22 aprilie. Etapa a III-a, cea a optimilor de finală va fi desfăşurată în 29 aprilie, runda a IV-a (sferturile de finală) va fi consumată pe 6 mai, semifinalele (etapa a V-a) pe 13 mai, iar ultimul act, finala, în 20 mai. Confruntarea respectivă va fi găzduită pe terenul echipei mai slab clasată.

 

Perioada de transferuri începe de joi 15 ianuarie

 

AJF Neamţ a stabilit şi perioada destinată efectuării transferurilor de jucători. La nivelul competiţiei Ligii a IV-a, termenul în care grupările participante îşi pot achiziţiona noi componenţi în propriul lot este dat în intervalul 15 ianuarie-13 martie, ora 16. Tot de joia săptămânii următoare pot fi operate alte înregimentări şi în cadrul competitoarelor înscrise în Liga a V-a. La acest nivel, perioada de transferuri se va întinde pe o perioadă cu două săptămâni mai lungă: până la 27 martie, ora 16. De pe 15 ianuarie începe şi perioada de transferuri rezervată formaţiilor înscrise în cadrul categoriilor de juniori.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...