Selecţionata colegiului judeţean de arbitri Neamţ a terminat, din nou, sub podiumul de premiere în tradiţionalul turneu al „Cupei Moldovei“ la minifotbal. Ediţia de la începutul anului 2016 a fost programată ca şi până acum, la Iaşi, în sala Polivalentă, la finele săptămânii trecute: sâmbătă şi duminică. Spre deosebire de anul trecut, când au încheiat întrecerea pe locul V, arbitrii nemţeni au progresat până la locul IV în clasamentul general. Turneul a avut opt competitoare la start, formaţii de arbitri reprezentante ale colegiilor din judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Vaslui, Galaţi, Bacău şi Buzău. Întrecerea s-a desfăşurat cu partide în sistem grupe. În propria serie, nemţenii au învins cu 3-2 selecţionata din Bacău, respectiv cu 8-1 pe cea din Buzău şi au remizat, 2-2 cu gălăţenii. În semifinale, ai noştri au pierdut, 0-1, împotriva gazdelor din Iaşi, iar în finala mică (locurile III-IV) cu Vaslui, după ce au avut avantaj de 3-0 pe tabelă, arbitrii nemţeni au pierdut disputa, scor final 3-4, după executarea loviturilor de departajare.
„Suntem în progres valoric. Peste două ediţii sperăm să câştigăm“
Galaţiul a fost formaţia câştigătoare a turneului „Cupa Moldovei“ în acest an, după succesul reconfortant, 4-1, obţinut împotriva ieşenilor. „Suntem, de la an la an, în progres valoric. Anul viitor sperăm să prindem podiumul, iar peste alte două ediţii să câştigăm întrecerea“, spuneau reprezentanţii echipei arbitrilor nemţeni.
În pofida locului dezamăgitor de sub podium, gruparea noastră a dat turneului pe cel mai valoros portar: Emil Tiba. Între marcatorii formaţiei arbitrilor nemţeni la turneul ieşean s-au numărat Alexandru Roman, Alex Găluşcă, Marius Diaconu şi Cosmin Apetrei. Roman şi Apetri şi-au împărţit titlul de golgeter în lotul nemţean, fiecare punctân de şase ori.
„S-a împiedicat de linia de tuşă a terenului şi a căzut în nas“
Primul dintre aceştia a mai fost evidenţiat şi într-un altfel de clasament. „A fost cel mai bun jucător din tabăra noastră, dar şi cel mai greu jucător al turneului“, mărturisesc coechipierii lui Alexandru Roman. Tot aceştia au povestit şi episodul hazliu, care l-a avut drept „erou“ tot pe târg-nemţeanul Alex Roman. „Elocventă a fost faza în care Alex al nostru, ajuns singur cu poarta adversă goală, s-a împiedicat de linia unei tuşe laterale a terenului şi a căzut în nas! În acel moment, nimănui nu-i mai ardea de jocul de pe teren pentru că toţi se prăpădeau de râs. Nu ştim cât de rău s-a accidentat Alex, dar ştiu că cei de la Polivalenta ieşeană vor avea de reparat zona de teren avariată. Parchetul Sălii Polivalente din Iaşi trebuie să intre în reparaţii generale!“, au comentat aceeaşi colegi ai lui Alexandru Roman, din echipa arbitrilor nemţeni. Până la ediţia anului 2016, ieşenii fuseseră de trei ori învingători în turneul „Cupa Moldovei“. Lotul arbitrilor nemţeni a fost format din Ionuţ Tiba şi Ionuţ Toma (portari), Cosmin Apetrei, Marius Diaconu, Cătălin Dumitriu, Bogdan Balint, Alex Găluşcă, Ciprian Roban, Alexandru Roman, Alex Iftime, Dragoş Luca, Andrei Antoce, Mihai Pârvu şi Vlad Urzică.
(Ciprian AVĂDANEI)