Acasă Economic Firmele străine nou înmatriculate au investit, în medie, 39 de euro

Firmele străine nou înmatriculate au investit, în medie, 39 de euro

1011
0
DISTRIBUIȚI

 

Judeţul Neamţ nu a mai atras investiţii serioase româneşti şi străine de câteva luni bune. Nici măcar marile companii care desfăşoară deja activităţi economice la noi nu au mai fost interesate să pluseze la capitalul social existent. Judeţul Neamţ s-a ca-racterizat, în luna octombrie, printr-o scădere a investiţiilor, de altfel, un aspect general în toată ţara. Investitorii străini sunt concentraţi pe plasarea de capital în judeţele mari, dezvoltate economic.

Luna trecută, în judeţul Neamţ au fost înmatriculate doar patru societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social a cărui valoare totală a fost de numai 158 de euro. Practic, o firmă nouă cu capital străin a investit în medie doar 39,5 euro. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), judeţul Neamţ s-a situat pe locul 27 după valoarea capitalului străin exprimat în valută şi pe locul 18 după numărul societăţilor cu participare străină la capital nou înfiinţate în octombrie. Totodată, două firme şi-au majorat capitalul social ce 387,5 euro, în timp ce trei societăţi comerciale cu capital străin au fost radiate din re-gistrul comerţului, valoarea capitalului fiind de 1.397 de euro.

Economia locală nu a câştigat nici din partea investitorilor români care nu şi-au manifestat interesul de a injecta sume considerabile în Neamţ. În acest sens, luna trecută au fost înmatriculaţi 137 de comercianţi din care 59 erau persoane juridice (SRL) şi 78 persoane fizice autorizate. Cele 59 de firme aveau un capital social în valoare de 22.400 de lei, valoarea medie a capitalului social subscris pe societate fiind de 380 de lei. Cele mai soli-citate domenii de activitate în care şi-au început activitatea societăţile nou înfiinţate au fost comerţul, construcţiile şi transportul.

În octombrie, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ a realizat 859 de operaţiuni din care, în afara înmatriculărilor, 631 au fost menţiuni şi 91 de radieri.

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.