Acasă Social Cantină socială la Centrul „Sfânta Teodora“ Târgu-Neamţ

Cantină socială la Centrul „Sfânta Teodora“ Târgu-Neamţ

2086
0
DISTRIBUIȚI

În cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă „Sfânta Teodora“ Târgu-Neamţ, administrat de primăria oraşului, va fi înfiinţată o cantină socială.Fondurile necesare au fost obţinute printr-un proiect cu finanţare europeană derulat de municipalitate. De serviciile cantinei sociale vor be-neficia atât persoanele cazate în centru, cât şi familiile târgnemţene cu probleme sociale – care vor primi cel puţin o masă caldă pe zi.

Centrul „Sfânta Teodora“ oferă adăpost persoanelor care şi-au pierdut locuinţele din pricina unor situaţii neprevăzute (incendii, alunecări de teren, inundaţii care le fac inutilizabile etc.), precum şi celor care nu au locuinţe de peste trei luni din cauza executării silite. Centrul de Primire în Regim de Urgenţă „Sfânta Teodora“ este rod al colaborării dintre Ministerul Muncii, Primăria şi Consiliul Local Târgu-Neamţ, Asociaţia „Angel“ Bucureşti, Parohia „Sfântul Nicolae“ Humuleşti şi Protopopiatul Târgu-Neamţ. Clădirea care adăposteşte Centrul „Sfânta Teodora“ este amplasată pe strada Mihail Sadoveanu şi este construită cu parter şi mansardă, având o capacitate de 50 de locuri.  Înfiinţarea Centrului „Sfânta Teodora“ a fost aprobată de Consiliul Local Târgu-Neamţ încă din 2006. Tot atunci s-au pus bazele parteneriatului cu  Asociaţia „Angel“ Bucureşti şi cu Protopopiatul Târgu-Neamţ.

Bugetul proiectului a fost asigurat de Ministerul Muncii (753.066 lei), Consiliul Local Târgu-Neamţ (peste 350.000 de lei) şi Asociaţia „Angel“ (15.900 de lei).

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.