Acasă Eveniment Fetiţă înecată în Cracău

Fetiţă înecată în Cracău

3115
0
DISTRIBUIȚI

O fetiţă în vârstă de 3 ani, din oraşul Roznov, este dată dispărută după ce, în seara de 23 iulie, a alunecat pe nişte dale din albia râului Cracău, în zona depozitului „Angelis“, şi a căzut în apă. Minora era cu mama ei, fratele de 4 ani şi sora de 12 ani.

Alarma a fost dată târziu, pe la ora 19, pentru că cei care au fost de faţă au încercat întâi să salveze fetiţa, şi abia când au văzut că nu pot au mers la un magazin din apropiere şi au sunat la 112. Iniţial, forţele de ordine au fost anunţate că şi mama fetiţei ar fi căzut în apă; după care, alt apelant a spus că femeia este pe mal, dar nişte băieţi au intrat să salveze minora, însă nu au găsit-o, aşa că au renunţat. Apele Cracăului sunt mari, tulburi, şi curg cu viteză, iar în zona în care s-a petrecut accidentul este o minicascadă, aspect care îngreunează mult căutările.

Imediat ce au fost alertaţi, pompierii pietreni au intervenit iniţial cu două echipaje, o autospecială şi ambulanţa SMURD, iar ulterior în sprijinul acestora a mai venit un echipaj.

Operaţiunile de căutare s-au derulat până la ora 21.45 şi au fost reluate, ieri dimineaţă, de alte două echipaje de pompieri, cu o barcă, pe anumite porţiuni, şi pe ambele maluri, până la Costişa. Până la ora închiderii ediţiei, fetiţa nu fusese găsită; căutările fiind îngreunate de faptul că pe parcursul întregii zile a plouat torenţial. Ulterior, acestea au fost sistate, pentru că misiunea era pusă în pericol de precipitaţii şi stâncile din Cracău, urmâna a se găsi o altă soluţie. Cazul este anchetat şi de poliţiştii care fac cercetări pentru a stabili exact împrejurările în care a avut loc nenorocirea.

Tot din cauza precipitaţiilor abundende, ieri după-amiază, un bărbat de 45 de ani (văcar) a fost surprins de viitura formată de torenţii de pe un deal, în satul Itrineşti (al comunei Mărgineni), fiind nevoie de intervenţia pompierilor.

Omul a intrat în apă, ca să salveze o bovină, şi a fost tras de curenţi. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială complexă de intervenţie, o barcă şi un autoturism de serviciu, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ.

După aproximativ o oră, văcarul a fost scos din apă decedat, la aproximativ un kilometru de locul în care îl surprinsese viitura.

De asemenea, tot marţi, a fost găsit bărbatul înecat în lacul Izvoru Muntelui – zona Bistricioara – Ceahlău.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.