Acasă Social Evaluare psihologică la Şcoala Horia

Evaluare psihologică la Şcoala Horia

1576
0
DISTRIBUIȚI

Şcoala „Carmen Sylva“ din comuna Horia, intrată în colimatorul presei după scandalul în care este implicată o învăţătoare înregistrată în timp ce-şi ameninţa şi jignea elevii, va fi vizitată astăzi de specialiştii psihologi din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Nu pentru a o evalua pe învăţătoarea vizată de acest scandal, ci pentru a discuta cu copiii de clasa I în încercarea de a afla în ce măsură sunt ei afectaţi de comportamentul cadrului didactic.

Între timp, la Şcoala Horia se tot desfăşoară de vreo două săptămâni o cercetare disciplinară care nu se mai sfârşeşte, de parcă ar fi vorba despre Dosarul Revoluţiei. E drept, conform regulamentelor, cei din comisia de cercetare au la dispoziţie 30 de zile pentru întocmirea unui raport care va conţine, eventual, şi propunerea aplicării unei sancţiuni învăţătoarei Ana Verde, raport care trebuie aprobat şi de Consiliul de Administraţie al Şcoli „Carmen Sylva“.

Pe de alt parte, marţea trecută la Şcoala Horia au sosit şi doi reprezentanţi ai Avocatului Poporului – Doina Sîrghie şi Constantin Romeo Busuioc, de la Biroul teritorial Bacău – pentru a demara o proprie anchetă asupra modului în care sunt educaţi elevii din clasa I. Cei doi vor întocmi un raport, cu unele recomandări, care va fi prezentat inclusiv conducerii Şcolii „Carmen Sylva“.

Peste tot şi peste toate, apropo de modul în care uneori sunt trataţi elevii, la intrarea în Şcoala Horia tronează o placă (vezi foto) pe care scrie: „Păşind pragul Şcoli Gimnaziale «Carmen Sylva», Horia, fiecare elev descoperă o lume armonioasă în care-şi împletesc (sic!) destinele cu valorile fundamentale ale comunităţii noastre educaţionale: sinceritate, respect, libertate de opinie, toleranţă şi sprijin reciproc“.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.