Crimă în prima zi de Paşte

Data:

Prima zi din Paştele catolicilor, care trebuia să aducă lumina şi bucuria în sufletele localnicilor din comuna Tămăşeni, a fost umbrită de un sângeros eveniment petrecut duminică la prânz, în curtea unei familii din localitate.

După slujba de Înviere şi câteva ore de odihnă, oamenii s-au pus la masă, cum se obişnuieşte la astfel de sărbători. La un moment dat, un tânăr în vârstă de 24 de ani, care este cunoscut ca având tulburări psihice, s-a luat la ceartă cu rudele, înverşunându-se împotriva cumnatei, de 28 de ani. Spiritele s-au încins, iar de la schimbul de replici s-a ajuns la omor: tânărul a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat cumnata în spate.

Martorii au sunat imediat la 112, iar la locul evenimentului a sosit un echipaj de la Ambulanţă. Medicii nu au mai putut face însă nimic pentru victimă, aceasta fiind găsită în stop cardio-respirator şi prezentând o plagă înjunghiată în regiunea dorsală-stânga a toracelui. Poliţiştii, anunţaţi despre cele petrecute, l-au reţinut imediat pe ucigaş; acesta urmând ca ieri să fie prezentat Tribunalului, cu propunerea de arestare preventivă. Faptele au şocat întreaga comunitate, majoritatea localnicilor fiind catolici.

„El e un tânăr bolnav, de mai mult timp, nu obişnuia să bea, nu ne-a mai făcut pro-bleme, dar avea tulburări psihice. S-a întâmplat duminică, în prima zi de Paşte, în casa părinţilor unde se adunaseră toţi, a înjunghiat-o pe cumnată-sa. Mare păcat. Femeia era căsătorită şi avea doi copii“, a declarat Ironim Andrici, primarul de Tămăşeni.

Nu este pentru prima oară când la Tămăşeni se întâmplă astfel de nenorociri. Anul trecut, în august, un bărbat de 49 de ani şi-a înjunghiat mortal fratele geamăn. Cei doi locuiau împreună, munceau cu ziua pe unde găseau şi erau mai tot timpul beţi. S-au certat de multe ori din tot felul de motive absurde, dar în seara de 6 august 2015, ambii au exagerat. După o bătaie, unul din ei a pus mâna pe cuţit şi l-a înjunghiat pe celălalt în umăr de două ori. Lama a atins vasele importante de sânge, astfel că decesul a survenit rapid, din cauza hemoragiei masive. Criminalul a fost arestat. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Rătăciţi de GPS

Trei turişti din Bistriţa Năsăud, care voiau să ajungă...

Incendii cu repetiţie la Pipirig

Un conductor electric defect a dus la izbucnirea unui...

Trei maşini s-au ciocnit în Gara Veche

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...