Acasă Eveniment Drumul spre Bisericani o ia la vale

Drumul spre Bisericani o ia la vale

1652
0
DISTRIBUIȚI

La doar un an de la finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean care duce spre Spitalul de Pneumoftiziologie de la Bisericani, în mai multe zone, în carosabil au apărut adevărate şanţuri, asfaltul luând-o pur şi simplu la vale. După ce în spaţiul public s-au adus diverse acuze la adresa constructorului, cum că ar fi făcut lucrările de mântuială, preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că de vină ar fi ploile din ultima perioadă, care au dus la apariţia alunecărilor de teren. Acesta a completat, spunând că este nevoie, acum, de efectuarea unui studiu geotehnic (alţi bani, altă distracţie) şi de restricţionarea traficului, astfel încât să nu existe riscul producerii unor accidente nefericite.

„O comisie formată din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Neamţ, Instituţiei Prefectului, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Inspectoratului de Stat în Construcţii şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat în teren, astăzi, pentru a constata şi evalua pagubele produse în comuna Alexandru cel Bun, ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, produse în data de 04.07.2019. În urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, pe DJ 157C, la km 685, drumul judeţean care leagă loca-litatea Alexandru cel Bun de Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, s-au produs alunecări de teren.

Alunecarea de teren cu platforma drumului s-a produs pe malul stâng al Pârâului Viilor, pe un tronson în lungime de circa 70 de metri, cu lăţimea cuprinsă între versantul de pe partea dreaptă a drumului şi parcarea de pe partea stângă. Este vorba despre o alunecare de adâncime, iar geologii estimează că planul de alunecare ar fi la circa opt metri. Pentru stabilirea unei soluţii de consolidare a platformei drumului se impune efectuarea unui studiu geotehnic extins, ce va cuprinde zona căii de rulare şi a versantului, amonte şi aval de drum.

În perioada imediat următoare se vor lua în regim de urgenţă măsuri pentru restricţionarea traficului.

Lucrarea a fost recepţionată în anul 2018 şi are o perioadă de garanţie de 36 de luni. Proiectul a fost întocmit în anul 2011 şi revizuit înainte de licitaţie, în 2015. Lucrările s-au executat conform proiectului şi a normativelor tehnice în vigoare. Dacă în urma expertizelor se va constata că au existat vicii de construire, acestea vor fi remediate pe cheltuiala constructorului.

Astfel de situaţii pot apărea oricând! Vorba românului – «Cu natura nu te pui!»“, a spus Ionel Arsene.

Acesta a mai precizat că problema va fi rezolvată cu responsabilitate. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.