Arderea necontrolată a deşeurilor menajere a dus la producerea unui incendiu în după-amiaza de 24 martie, în gospodăria unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din satul Buruieneşti (al comunei Doljeşti). Evenimentul a avut loc pe la ora 14, când omul a dat foc unor gunoaie, iar flăcările s-au extins la cele două case din curte. Pentru stingere au intervenit voluntarii şi pompierii romaşcani cu mai multe autospeciale. Au ars acoperişurile celor două construcţii pe 50 şi 100 de metri pătraţi şi tot ce se afla într-una din camere. Proprietarul s-a ales cu arsuri pe mâini, fiind îngrijit de un echipaj medical şi apoi dus la spital. Tot vineri, alt incendiu a izbucnit în Pângăraţi, de la alt focat nesupravegheat. Acolo s-au făcut scrum mai mulţi metri pătraţi de vegetaţie.
De asemenea, pe strada castanilor (din Săbăoani), în după-amiaza de 24 martie, a luat foc acoperişul unei case nelocuite, pe 50 mp. Incendiul a fost provocat intenţionat, iar poliţiştii fac cercetări pentru descoperirea făptaşului. Totodată, în aceeaşi vineri, la ora 14, scânteile de la un flex au dus la produ-cerea altui incendiu la acoperişul unei hale dezafectate situată pe platforma Arcelor Mittal, în municipiul Roman. Au ars 20 mp din acoperiş. Un ultim incendiu din weekend s-a petrecut pe strada Veterani, din oraşul Târgu-Neamţ. Din cauza unui scurtcircuit electric au ars bunurile din două camere ale unei case şi bucătăria acesteia. Din fericire, nu au fost victime. (M. S.)