Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe patronul unei firme din municipiul Roman, persoana juridică administrată de acesta şi zece apicultori, într-un dosar de obţinere nelegală a 1,2 milioane lei, reprezentând bani proveniţi din fonduri europene. Astfel, sunt traşi la răspundere Marian Cătălin Ursache şi firma lui (Agronord Investimpex) – pentru instigare la obţinere frauduloasă de fonduri europene şi apicultorii I.A.C., I.N., S.I., T.C., P.C.C., P.I., D.V., A.A., B.V.B. şi U.P.V. – pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
„Cei zece inculpaţi, în calitate de apicultori sau reprezentanţi în fapt ai unor societăţi comerciale, au solicitat sprijin financiar în cadrul Programului Naţional Apicol 2022, finanţat din fonduri europene şi naţionale, pe componenta privind «Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie (remorcă apicolă,/pavilion apicol) şi mijloace fără autopropulsie de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral». În acest context, ei ar fi fost determinaţi, prin promisiunea acordării unor beneficii materiale, de către inculpatul U.M.C., ce deţinea calitatea de administrator al societăţii Agronord Investimpex SRL, să solicite, în perioada 27 aprilie – 2 mai 2022, sprijin financiar pe componenta anterior indicată, în care să menţioneze valori supraestimate ale utilajelor ce urmau a fi achiziţionate. În acest scop, inculpatul U.M.C. le-ar fi pus la dispoziţie facturi proforme ce ar fi conţinut date incomplete, documente ce au însoţit cererea de intenţie a fiecărui beneficiar de sprijin financiar. În continuare, inculpatul U.M.C. ar fi întocmit şi emis, în numele aceleiaşi societăţi, 18 facturi fiscale care conţineau date nereale în privinţa valorii de achiziţie a utilajelor, documente ce au fost folosite, în perioada 28 iulie 2022 – 01 august 2022, în conţinutul cererilor de plată, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cunoscând că sunt false.
Spre exemplu, din analiza probelor privind comercializarea de către S.C. Agronord Investimpex S.R.L. a utilajelor identificate sub denumirea de ,«remorcă auto» ar fi rezultat că cele zece remorci au fost achiziţionate de societatea comercială la preţuri de 19.499,99 lei TVA inclus, respectiv 23.099,99 lei TVA inclus, iar preţul practicat de respectiva societate în relaţia comercială cu cei zece beneficiari apicoli indicaţi a fost de 118.950 lei, TVA inclus. Prin această modalitate ar fi fost obţinute pe nedrept, sume de bani, ce constau în contravaloarea utilajelor decontate fiecărui beneficiar de sprijin financiar“, a transmis DNA într-un comunicat de presă.
Cercetările au arătat că, prin întreaga activitatea infracţională s-a creat un prejudiciu de 1.224.832 de lei, valoare ce reprezintă totalitatea fondurilor europene şi naţionale ce ar fi fost obţinute în mod necuvenit de respectivii apicultori. Pentru recuperarea banilor s-a pus sechestru pe ce aveau respectivii. Dosarul a fost trimis Tribunalului şi urmează ca rechizitoriul să fie verificat în camera preliminară.
(Mihai SAVA)



