Furt din maşină în centrul oraşului

Data:

Luni după-amiază, un băcăuan în vârstă de 22 de ani a spart o maşină de pe strada Piaţa Ştefan cel Mare, în plin centrul municipiului Piatra-Neamţ. Fapta s-a petrecut la ora 13, cineva l-a văzut şi a sunat la 112. În zonă s-au deplasat jandarmii care l-au prins pe tânăr în flagrant, când cotrobăia prin autoturism în căutare de bani sau bunuri care pot fi vândute. Individul a fost reţinut şi va fi dus la Parchet cu propunere de luare a unei măsuri preventive, pentru tentativă de furt.

Pe aceeaşi linie infracţională, suceveanul Dinu Buraga a fost condamnat de judecătorii pietreni la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, pentru comiterea a două furturi (pe 19 decembrie 2023 şi 15 martie 2024). El este obligat să meargă la „semnat“, să anunţe deplasările mai lungi de cinci zile şi să frecventeze un program de reintegrare socială. În acelaşi dosar, gălăţeanul Pomîrleanu Dumitru a luat doi ani şi două luni în regim similar, cu tot atâta muncă.

De asemenea, şi Aurel Marius Loghin a primit un an jumate fără privare de libertate, cu două luni de muncă, pentru un furt de 1.250 de lei de la SC Lemar Industries SRL.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pădure în flăcări pe Ceahlău

Joi dimineaţă, a fost observat un incendiu în masivul...

Infiltraţii în zona canalului de la Vânători

Miercuri seară, cel puţin două gospodarii de pe strada...

Pericol de accidentare la Biserica Precista

Ieri după-amiază, pompierii au fost chemaţi să intervină la...