Acasă Cultura De la Cluj la Piatra-Neamţ: Horaţiu Mihaiu, regizorul care aduce în teatru...

De la Cluj la Piatra-Neamţ: Horaţiu Mihaiu, regizorul care aduce în teatru formele extreme ale artei

2083
0
DISTRIBUIȚI

După câţiva ani în care a fost arhitect, Horaţiu Mihaiu a ales regia. După câţiva ani în care a lucrat în diferite teatre, în care spectacolele montate de el s-au bucurat de aprecierea publicului şi a criticii de specialitate din ţară şi străinătate, a ales Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Aici şi-a dovedit deja măiestria prin: „Hippolytos“ de Euripide şi „Un spectacol ratat“, după Daniil Harms care a avut premiera la sfârşitul săptămânii trecute.

Despre cum a ajuns regizor, echipa pe care a găsit-o la Piatra-Neamţ, proiecte şi tendinţele în teatru într-un interviu cu Horaţiu Mihaiu.

 

Redactor: Aţi absolvit Facultatea de Arhitectură în Cluj. Cum aţi făcut trecerea spre regie-teatru?

Horaţiu Mihaiu: Prin scenografie. De prin 1985 cochetam cu ideea de a mă îndrepta spre scenografie, deoarece cu arhitectura nu făceai mare lucru atunci. Blocurile de culoare gri-cenuşiu se construiau toate după acelaşi tipar, nu aveai voie să faci nimic colorat sau să îţi pui imaginaţia în valoare. Era o diferenţă foarte mare între şcoala de arhitectură care are o deschidere formidabilă, şi practică. Mi-a plăcut atât de mult teatru încât nu m-am mai întors la arhitectură şi nu-mi pare rău. După ce am lucrat ca scenograf o perioadă, în ‘93 am avut contact cu un scenograf care făce un fel de teatru de imagine, non-verbal şi l-am întrebat: «Eu cum aş putea face?». Mi-a răspuns: «Dă-i drumul, faci cum crezi!»

 

Redactor: Asta se întâmpla tot în Cluj?

Horaţiu Mihaiu: Da, tot în Cluj! Apoi am ajuns în Olanda, cu o bursă de scenografie şi am făcut un curs despre sincretismul artelor, despre cum poţi crea combinaţia aceasta de muzică, mişcare, dans, culoare, cu teatrul, cu textul. Şi mi-am dat seama că şansa teatrului a fost asta: fiind o artă sincretică, cuprinde toate artele într-una: ai text, dramaturgie, actorie, mişcare, dans, muzică, imagine, culoare, lumină, toate la un loc. În ‘95, la Cluj am făcut primul spectacol de teatru imagine din România.

 

Redactor: Care au fost reacţiile?

Horaţiu Mihaiu: Reacţiile au fost fantastice. Am luat rapid premii. Publicul din România nu era pregătit însă pentru acel gen de spectacol şi am avut mai mult succes în afară. În România am făcut şi teatru după texte importante, dar încă cochetez cu ideea ca vizual, spectacolul să aibă o anumită imagine.

 

Redactor: Să înţeleg că v-aţi propus să aduceţi ceva nou şi la Teatrul Tineretului?

Horaţiu Mihaiu: Bineînţeles. Dar nu pot să forţez lucrurile, să bruschez publicul obişnuit cu un anumit tip de spectacole. Încet-încet vreau să-mi pun în aplicare şi gândurile mele despre teatru. Un prim proiect ar fi anul viitor. Aici există un nume de importanţă modială: Victor Brauner. Tocmai de aceea vreau să fac un spectacol cu referire la acest uriaş artist, puţin mediatizat. Cred că e obligatoriu ca oraşul în Piatra-Neamţ să aibă loc şi un spectacol cu referire la Victor Brauner.

 

Redactor: De ce v-a luat atât de mult timp să ajungeţi la Piatra-Neamţ?

Horaţiu Mihaiu: Cred că e rostul întâmplării venirea mea aici. Eu tocmai îmi dădusem demisia de la teatrul din Sfântu Gheorghe unde lucrurile intrau într-un impas major, din cauza unor persoane care nu au de-a face cu teatrul. Dovadă că, la un an şi ceva după ce am plecat de acolo, teatrul a ajuns în semico-laps. Nu vreau să-mi arog nişte merite. Departe de mine gândul acesta. Vreau doar să atrag atenţia asupra faptului că nişte persoane au „demolat“ un teatru românesc….

 

Redactor: În ultimii ani, Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sf. Gheorghe începuse să se remarce pe la festivaluri….

Horaţiu Mihaiu: Aşa este. Era şi sper să rămână un teatru important din România. Spre deosebire de alte locuri, aici la Piatra-Neamţ mi se părea că tendinţa este ca această tradiţie teatrală a oraşului să fie menţinută. Sper! Cel puţin cunosc persoane care luptă pentru acest lucru.

 

Redactor: Echipa pe care aţi găsit-o aici cum vi s-a părut?

Horaţiu Mihaiu: O echipă superprofesionistă. Sigur, eu i-am găsit după câţiva ani în care au jucat prin cantine şi săliţe improprii, dar odată cu revenirea trupei la sediu, teatrul îşi poate recâştiga faima. De fapt lucrurile încep să se mişte. Sunt spectacole foarte bune, publicul este mulţumit, sălile sunt pline. Revenind la colectiv mi se pare unul dintre colectivele cele mai compacte. În alte teatre din păcate, dacă nu ştii să uneşti forţele, instituţia intră în umbră.

 

Redactor: Teatrul ultimilor ani se confruntă cu o inflaţie de spectacole de comedie. Care este părerea dumneavoastră în această privinţă?

Horaţiu Mihaiu: Eu cred că trebuie creat un echilibru. Au fost ani de zile în care nu se ofereau comedii, ci piese problematice pe texte majore şi lumea cerea comedie. Acum lucrurile s-au inversat. Cred că trebuie mers pe un echilibru, trebuie găsite modalităţile de prezentare fie a comediei, fie a tragediei sau a dramelor pentru a atrage publicul, dar şi de a ridica spectacolul la un anumit nivel. Dacă coborâm noi ştacheta şi mergem spre umorul vulgar sau de proastă calitate nu se câştigă mare lucru. Probabil vor fi spectacole călduţe, foarte plăcute, de destindere, dar cred că publicul are nevoie şi de substanţă. Acum o să spuneţi, că de exemplu «Un spectacol ratat» ar putea să pară un spectacol de suprafaţă. Poate să pară o comedie savuroasă sau de destindere, dar de fapt tratează două teme majore, zic eu: una este tema liberăţii. Libertatea pe care o avem, dar care poate fi îngrădită şi a doua este  tema imaginarului în care omul se simte liber doar în imaginar. Piesa e de fapt o tragedie dură. Textul l-am citit când eram tânăr, când eram neatins de politic, deşi trăim într-un mediu politic îngrozitor.

 

Redactor: Ce v-a determinat să reveniţi asupra unui text pe care l-aţi citit cu mulţi ani în urmă?

Horaţiu Mihaiu: Asemănarea cu acea perioadă dintr-un anumit punct de vedere. Avangarda anilor interbelici în Rusia avea o mulţime de ramificaţii şi se cocheta cu ideea aceasta de sincretism al artelor. Vedeai pictori care vroiau să picteze poezia şi foarte multe alte curente, iar astăzi, chiar există un sincretism deoarece foarte greu mai poţi face poezie pură, muzică pură şi dramaturgie fără să introduci elemente exterioare. Am vrut cumva să confrunt cu situaţia actuală. Plus că, eu cred că am apetenţă pentru formele marginale, nu-mi place mainstream-ul. Cred că o bună parte din avangardă şi formele extreme ale artei au fost trecute cu vederea şi nu s-au epuizat. Pot să vă dau un exemplu: onirismul românesc, probabil un curent literar specific României care din cauza situaţiei politice din anii ‘70 a fost omorât şi astfel un curent care putea fi exploatat a fost oprit. Şi alte curente, nu doar acesta. Cred că, după ce trece o anumită modă sau după ce un curent se înfundă undeva nu facem destule eforturi pentru a recupera ceea ce era bun.

 

Redactor: Încă o dovadă că şi în teatru mai sunt multe lucruri de descoperit…

Horaţiu Mihaiu: Teatrul poate să-şi găsească surse multe în zonele acestea neexploatate îndeajuns. În definitiv eu fac un fel de muncă de muzeograf:  încerc să descopăr obiecte vechi care pot fi readuse în muzeu, ca să spun aşa. Piese care pot contribui la dezvoltarea instituţiei. De aceea am adus în faţa publicului o piesă scrisă de Daniil Harms. E un autor foarte puţin cunoscut. Zilele acestea ar trebui să apară la Iaşi o carte, un nou volum Daniil Harms, iar în teatru,  în afară de Alexandru Tocilescu care a montat singura piesă a lui Daniil Hrams, «Elizaveta Bam», nu mai ştiu pe altcineva.

 

Redactor: Care e tendiţa în teatru, la nivel naţional?

Horaţiu Mihaiu: Mi se pare că teatrul din Bucureşti şi-a pierdut din valoare, din cauza sistemului. Actorii sunt prost plătiţi şi atunci, în încercarea lor de a-şi îmbunătăţi condiţia materială, acceptă să joace în reclame, apariţii tv în orice postură şi situaţia aceasta împiedică o instituţie teatrală să-şi facă un program şi proiecte pe o perioadă de timp. Încep repetiţiile, dar ei trebuie să meargă la radio ori să filmeze ceva. În provincie, actorul e mai stabil, e legat de teatrul lui şi atunci când vin regizorii au la dispoziţie întreaga trupă. E adevărat că mai sunt deplasări sau pot apărea tot felul de situaţii, dar nu îţi dispar actorii din distribuţie când ţi-e lumea mai dragă, aşa cum se întâmplă în Bucureşti. Cred că în provincie se face teatru foarte bun, la modul cel mai serios, iar Sibiul mi se pare de departe exemplul cel mai bun. Ar mai fi Teatrul Maghiar din Cluj, Teatrul Naţional din Cluj, ar mai fi un punct la Târgovişte foarte activ în ultima vreme, la Timişoara… Pe de altă parte, tendinţa pieselor depinde foarte mult de directorii teatrelor, de materialele pe care le au la dispoziţie. Există şi texte noi, probabil că acestea sunt uşor de-ranjante pentru publicul mai în vârstă, care ar putea fi reticent faţă de limbajul folosit şi subiectele abordate, iar tinerii să fie mai receptivi la astfel de spectacole decât la piesele clasice. Cred că publicul trebuie educat continuu. Dacă ai fluctuaţii rişti să-l pierzi.

(Sabina DAMIAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.