Acasă Social Curierat la ţară: Facturile E.On, în continuare la cârciumi, în drum sau...

Curierat la ţară: Facturile E.On, în continuare la cârciumi, în drum sau la gunoi

868
0
DISTRIBUIȚI

 

Distribuirea în bătaie de joc a facturilor la gaze şi energia electrică, efectuată de către compania Total Post, continuă să stârnească nemulţumiri în rândul comunităţilor din mediul rural. Dacă localnicii din Borleşti se plângeau săptămânile trecute că sunt nevoiţi să-şi caute facturile pe uliţe ori la cârciumile din sat, lor li s-au alăturat alte sute de oameni din diferite comune. Localnicii din Tarcău, Costişa şi Dămuc sunt, la rândul lor, indignaţi de modul în care înţeleg cei de la Total Post să-şi facă meseria. Mai mult, ei sunt revoltaţi şi de faptul că reprezentanţii E.On îi trimit să-şi scoată facturile de pe internet în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei nu au această posibilitate.

La Dămuc au fost găsite facturi la gunoi

Zeci de locuitori ai comunei Dămuc s-au adresat primăriei în încercarea lor de a afla cât au de achitat la curent. Oamenii spun că nu le ajung facturile şi că angajaţii firmei care face acum distribuţia habar nu au ce fac. Din aceste motive, viceprimarul comunei Dămuc, pentru a-şi ajuta obştea, s-a plâns mai multor instituţii. „Eu am trimis adrese la OPC, la Prefectură, la E.On la Târgu Mureş direct şi la firma asta care distribuie facturile, dar nu am primit niciun răspuns“, a spus Ion Frăsinariu, viceprimarul acestei localităţi. El a mai povestit că înainte de a fi implementată noua metodă de lucru, facturile erau distribuiau de factorul poştal acasă la oameni (acesta avea avantajul că îi şi cunoştea), ori mergeau locuitorii la oficiul poştal, acolo unde le şi plăteau.

„Oamenii sunt extrem de nemulţumiţi deoarece unii dintre ei au ajuns să aibă facturi restante pentru că încă nu le-au primit. Au fost cazuri când au fost găsite facturi la cârciuma din sat sau chiar unde se aruncă gunoiul. Mai e şi problema că la noi în comună sunt mai multe familii cu acelaşi nume, iar curierii aştia încurcă facturile între ele. Numai cu numele meu mai sunt patru familii în comunitate“, a adăugat viceprimarul Frăsinariu.

Locuitorii care în mod normal ar trebui să primească facturile la domiciliu, sunt revoltaţi şi le este teamă de faptul că vor fi debranşaţi fără a avea vreo vină. „Eu nu am chef să plătesc 400 de lei rebranşarea din cauza unui om care nu-şi face treaba pentru care este plătit“, a spus unul dintre cei 11 locuitori cu numele de Covasan din Dămuc.

„Ceea ce fac cei de la E.ON e o insultă la adresa noastră“

„Eu aştept factura în poartă, în căsuţa poştală, nu la cârciumă, nu la alţi vecini, nu pe stradă, nu în containerul cu gunoi. Ăştia care distribuie facturile le lasă pe unde apucă. Este bătaie de joc! Spre exemplu, eu mi-am găsit factura întâmplător pe drum, călcată în picioare, plouată, de nu se mai înţelegea nimic. Chiar m-am întrebat, dacă nu mă uitam pe jos în timp ce mergeam spre casă, unde ajungea factura mea? Suntem foarte nemulţumiţi de această metodă batjocoritoare prin care ne trimite E.On facturile. Noi trebuie să întrebăm vecinii de facturi, iar dacă ei nu ştiu nimic atunci luăm cârcimile la rând, poate le-om găsi. Dacă nu, căutăm în containerele de gunoi că sigur acolo sunt. Nu am cuvinte să îmi exprim nemulţumirea. Noi nu suntem ca cei de la blocuri, unde facturile sunt lăsate în căsuţele poştale de pe casa scărilor. Aici gospodăriile sunt răsfirate, comuna este mare, sunt oameni care poartă aceleaşi nume. Pe de altă parte, cei de la E.On ne trimit pe noi să descărcăm de pe internet facturile. Să vină şi să le spună veteranilor de război treaba asta! Sau celorlalţi cetăţeni care nu au văzut probabil un calculator în viaţa lor, nu mai vorbim că nu ştiu ce e ăla internet. Eu am impresia că tot ceea ce fac cei de la E.On e o insultă la adresa noastră, lăsând la o parte sumele uriaşe pe care le avem de plătit pentru un bec şi un televizor“, a declarat un abonat al E.On din Tarcău.

Compania E.On pare neinteresată de problemele abonaţilor

Deşi i-au fost aduse la cunoştinţă problemele cu care se confruntă proprii abonaţi de când a schimbat distribuitorul de facturi, compania E.On nu a luat nicio măsură. Reprezentanţii E.On le transmit oamenilor că au la dispoziţie 45 de zile să-şi plătească facturile, prin urmare au timp să-şi caute şi documentele lăsate aiurea prin comune. Mai mult, le recomandă să solicite facturile prin e-mail, fax sau prin poştă ca, la final, să ajungă tot pe mâna celor de la Total Post. De asemenea, E.On le spune clienţilor          să-şi facă un cont pe site-ul lor, neluând în seamă faptul că cei mai mulţi dintre săteni nu au astfel de posibilităţi. „În cazul în care nu primesc facturile în intervalul obişnuit, consumatorii sunt rugaţi să le solicite utilizând unul din canalele de comunicare puse la dispoziţie de compania noastră (n.r. telefon, e-mail, fax, poştă). Totodată, dorim să reamintim clienţilor noştri faptul că au la dispoziţie un termen de maxim 45 de zile de la data emiterii facturii  în care aceasta poate fi achitată fără percepere de penalităţi“, potrivit companiei E.On România.

(Natalia RÎŞTEI & Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.