Acasă Eveniment Covid băgat sub preşul Liceului cu Program Sportiv Piatra-Neamţ

Covid băgat sub preşul Liceului cu Program Sportiv Piatra-Neamţ

508
0
DISTRIBUIȚI

Coronavirusul a lovit în lotul handbalistelor de la HCF Piatra-Neamţ, cazate în căminul Liceului cu Program Sportiv Piatra-Neamţ, vinerea trecută, pe 28 august, fiind confirmate primele cazuri pozitive de infectare. Acesta este motivul pentru care echipa nici nu s-a mai prezentat la turneul ce i-ar fi permis calificarea în prima ligă.

Cu toate acestea responsabilii au evitat să facă publică situaţia, preferând să o ţină ascunsă sub preş. Până ieri, nici Direcţia de Sănătate Publică, nici reprezentanţii liceului şi nici măcar reprezentanţii sportivelor nu au scăpat vreo vorbă despre această situaţie.

Întrebat punctual despre acest subiect, directorul DSP Radu Firăstrău a răspuns că ar fi vorba despre trei-patru cazuri confirmate, însă ele nu ar mai fi „încăput“ în obişnuitul comunicat de la sfârşitul săptămânii deoarece despre aceste infectări s-ar aflat abia după redactarea informării oficiale.

Pe de altă parte, directoarea LPS, Maria Blaga ne-a declarat că a fost anunţată abia ieri, de antrenorul HCF Piatra-Neamţ, că în gruparea sportivelor ar fi vorba despre un caz de infectare cu Covid-19. În acelaşi cămin, cu fetele, sunt cazaţi şi fotbaliştii de la ACSM Ceahlăul. „La etajul al doilea al căminului sunt camere închiriate către echipele de seniori la handbal şi la fotbal. Din câte am discutat cu antrenorul fetelor, Dan Valentin, este vorba despre o sportivă de-a domniei sale, care stă în cămin. Deci sportiva nu aparţine LPS, ci HCF, deci nu sunt copiii noştri. Noi suntem în demersuri şi în discuţii cu DSP, să vedem exact ce facem. Copiii noştri nu sunt cazaţi în cămin. Deocamdată, nu a început şcoala şi elevii noştri nu sunt cazaţi acolo. Din martie şi până acum, nici unul dintre elevii noştri nu a stat în cămin. Este vorba despre sportivele profesioniste de la HCF, ale antrenorului Dan Valentin. Domnul profesor, am discutat astăzi cu domnia sa, a spus că există un caz asimptomatic. A anunţat DSP, urmând ca DSP să facă toate demersurile şi să facem o dezinfecţie. Acum, la etajul doi, stau fotbaliştii de la ACSM Ceahlăul“, a declarat directoarea liceului.

Acesta a mai precizat că nu ştia că de confirmarea cazurilor s-a aflat de vinerea trecută şi că DSP nu a luat legătura cu reprezentanţii şcolii.

Echipă retrasă din turneul de calificare, declaraţii bolmojite ale antrenorului

Coincidenţă sau nu, echipa de handbal din Piatra-Neamţ, care trebuia să participe la turneul de calificare în Liga Florilor, stabilit în perioada 7-11 septembrie, a anunţat, recent, că se retrage din competiţie. Valentin Dan a spus că retragerea din turneu nu are nicio legătură cu coronavirusul şi că la mijloc ar fi fost vorba despre probleme financiare. Mai exact, de 3.500 de lei, o sumă de altfel infimă în raport cu miza competiţiei, dar despre care antrenorul a spus că nu a putut face rost. Despre cazul sau cazurile confirmate de infectare cu Covid-19, în rândurile sportivelor, declaraţiile celui care pregăteşte echipa sportivă se încadrează în aceeaşi notă de fentare a adevărului.

„Sunt ceva prezumţii asimptomatice, dar încă nu avem răspunsul final. Fetele sunt sănătoase, nu sunt probleme, deocamdată.  După analize vor ieşi din spital şi după aceea vom şti exact despre ce este vorba. Deocamdată, lor (handbalistelor – n.red.) li s-au făcut analizele şi în momentul în care analize confirmă sau nu confirmă stăm de vorbă. Eu am înţeles că rezultatele sunt bune. Eu nu am anunţat la liceu aşa ceva (cazul de coronavirus – n.red.). Nu sunt probleme ca să facem un caz din treaba asta. Fetele mai fac testul o dată. Dacă ies fetele sănătoase, se închide subiectul şi gata. La fete le mai face testul o dată, pentru că se pare că testele nu au fost cum trebuie. Eu le-am făcut teste, pentru că mă obliga pentru a putea participa la competiţie şi, la început, au ieşit fără nici un fel de probleme. Sunt teste care se bat cap în cap şi atunci trebuie să vedem care-i bun şi care-i prost“, a declarat antrenorul.

Declaraţiile oficialului HCF Piatra-Neamţ lasă să se înţeleagă faptul că au fost câteva teste pozitive şi o parte din hanbaliste au fost internate în spital pentru un al treilea test.

Ceea ce este şi mai greu de înţeles este de ce, ieri, într-un spaţiu (căminul LPS) care nu a fost dezinfectat, încă mai erau cazaţi sportivi, deşi de vinerea trecută se ştie despre cazurile de infectare. De ce autorităţile nu declară aceste situaţii şi de ce responsbilii direcţi din acest caz vorbesc pe limbi diferite deşi se întălnesc la aceeaşi „masă“. Cine poate crede că pentru 3.500 de lei o echipă, indiferent de sportul pe care-l practică, a pierdut şansa de a promova într-o ligă superioară?

Inadvertenţele din declaraţiile celor care au ştiu despre acest caz şi care au tăcut mâlc sau, mai rău, au minţit, ne determină să reamintim că pentru zădărnicirea combaterii bolilor, oamenii legii îi pot tragere la răspundere penală pe cei care se fac vinovaţi de aceasta.

(M.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.