Acasă Politica Candidatura fostului primar Micu a fost respinsă

Candidatura fostului primar Micu a fost respinsă

690
0
DISTRIBUIȚI

Lucian Micu s-a ales cu aripile retezate. Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Roman i-a respins sâmbătă candidatura la Primăria municipiului Roman iar ieri, Judecătoria Roman i-a respins contestaţia depusă în instanţă. Mai are o cale de atac la Tribunalul Neamţ, dar este puţin probabil să aibă sorţi de izbândă.

În ultimele şapte zile, politica l-a purtat pe Lucian Micu ca un veritabil „montaigne rousse“. Sus, jos, cu o viteză aproape ameţitoare. Mai întâi, PNL a decis că nu-l va propune candidat, pentru că a fost dovedit incompatibil, şi, potri-vit legii, nu are voie să mai deţină o funcţie publică în următorii trei ani de zile.

Potrivit, Art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice: „Persoana elibe-rată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care

s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate pu-blică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate“.

Lucian Micu a fost declarat definitiv incompatibil în aprilie 2020.

Părea să se fi împăcat cu acest fapt când a fost desemnat mentorul său, Laurenţiu Leoreanu, drept candidat la Primărie. Şi-a declarat chiar entuziasmat susţinerea. După o noapte zbuciumată, însă, Leoreanu s-a răzgândit, nu a mai vrut să candideze. Trecut de tot pe line moartă de către PNL, Lucian Micu a găsit susţinere la PSD. Marţi, el a fost prezentat lumii, alături de preşedintele PSD Neamţ, drept candidat la primărie. Faptul că se afla în afara legii nu părea să-i deranjeze pe noii săi colegi de partid.

Vineri, Alianţa pentru Roman 2020 PSD – PPU a depus listele de candidaţi pentru alegerile locale 2020. Lucian Micu era candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Roman şi deschidea lista celor 27 de candidaţi pentru Consiliul Local. Erau prezenţi şi  preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, şi parlamentarii romaşcani, se-natorul Dan Manoliu, preşedintele PSD Roman şi deputatul Alexandru Rotaru. Zâmbete încrezătoare, cămăşi albe, poze, declaraţii, entuziasm. Zâmbetele au dispărut vineri seara, când Biroul Electoral Roman a anunţat că respinge candidatura lui Lucian Micu. „în baza prevederilor art. 52, aliniat 7, din Legea nr. 115, din 2015, pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004, privind Statutul Aleşilor Locali, am procedat la afişarea Hotărârii privind respingerea candidaturii pentru funcţia de primar al Municipiului Roman a domnului Micu Lucian Ovidiu, depusă de Alianţa pentru Roman 2020“, se precizează în hotărârea BEC Roman.

Conform legii, până la 19 august, birourile electorale de circumscripţie acceptă sau resping, prin hotărâre, candidaturile depuse. Urmează o perioadă de contestaţii.

La 24 august, instanţele la care au fost depuse contestaţii aduc la cunoştinţa birourilor electorale de circumscripţie hotărârile definitive privind candidaturile. În aceeaşi zi, candidaturile rămân definitive.

Evident, hotărârea Biroului Electoral Roman a fost contestată la Judecătorie. Duminică, la prânz, judecătorii romaşcani au decis să res-pingă demersul lui Micu, considerând contestaţia neîntemeiată. „Respinge contestaţia electorală formulată de contestatorul Micu Lucian Ovidiu in contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral de Circumscripţie nr 2 Roman, judeţ Neamţ, ca neintemeiată. Menţine Hotărârile contestate, respectiv nr 5 şi nr 6 din 14.08.2020 ale Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 2 Roman, judeţ Neamţ“, se menţionează în sentinţă.

Lucian Micu mai poate face apel la Tribunalul Neamţ, dar sunt mici şansele de obţinere a unei răsturnări de situaţie.

În aceste condiţii, PSD este nevoit să-şi caute un alt candidat pentru Primăria Roman, când mai are doar couă zile (astăzi şIi mâine) la dispoziţie pentru depunerea candidaturilor. (I.N.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.