La sfârşitul săptămânii trecute, pe DN 15C, în comuna Bodeşti, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei minore în vârstă de 12 ani. Ea a traversat printr-un loc nepermis şi a fost izbită de o maşină condusă către Piatra-Neamţ de o băcăuancă de 33 de ani. Victima a fost transporată cu ambulanţa la spital, iar şoferiţa (care nu consumase alcool) este cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
Tot weekendul trecut, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident produs în Davideni/Ţibucani. La locul evenimentului s-au deplasat militarii târgnemţeni cu o autospecială cu modul pentru descarcerare şi două ambulanţe. În urma coliziunii produse între două autoturisme au rezultat trei victime. Un conducător auto (bărbat de 40 de ani) a fost preluat de echipajul de paramedici si transport la spital, iar alte două victime, pasageri în acelaşi autoturism, au ajuns pe mâinile medicilor. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi au sablat căile rutiere de elementele rezultate în urma accidentului.
În altă ordine de idei, dar tot pe linie rutieră, în ziua de 16 august, oamenii legii au depistat un bărbat de 42 de ani, din Tarcău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15, în Săvineşti. Şoferul avea o alcoolemie de 2‰, nu deţinea permis, iar maşina îi fusese „împrumutată“ de o pietreancă de 64 de ani. Amândoi s-au ales cu dosare penale.
(Mihai SAVA)



