Acasă Social Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi: Marea lehamite

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi: Marea lehamite

1429
0
DISTRIBUIȚI

Ieri dimineaţă, cu începere de la ora 9.00, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ a organizat anuala Bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi – acti-vitate adresată grupului-ţintă alcătuit din tinerii care au finalizat în acest an studiile liceale, profesionale, postliceale sau universitare, dar la care a putut participa orice persoană, de orice vârstă.

Bursa a fost găzduită de sala de sport a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş„ Piatra-Neamţ, de fosta cantină a Liceului „Vasile Sav“ Roman, respectiv de sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Târgu-Neamţ.

Mai puţin de jumătate dintre proaspeţii şomeri şi-au căutat de lucru

Din păcate, lehamite este termenul care poate caracteriza cel mai bine atitudinea faţă de muncă a tinerilor absolvenţi din Neamţ. În condiţiile în care în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ sunt înscrişi 1.578 de tineri ieşiţi de pe băncile şcolii – şi cine ştie câţi dintre ei

n-au de lucru şi nici nu îşi continuă studiile, însă nu s-au înscris la Şomaj – la Bursa locurilor de muncă de ieri s-au prezentat doar 642. Dintre aceştia, circa o treime au făcut o primă impresie cât de cât bună angajatorilor, fiind selectaţi să participe la probe de lucru sau la interviuri. Cei mai norocoşi au fost 19 tineri pe care reprezentanţii angajatorilor i-au plăcut din prima (pe conside-rente profesionale, se înţelege) şi care au fost angajaţi pe loc.

„La Bursă au participat 85 de agenţi economici, care au oferit 600 de locuri de muncă – 280 de locuri de muncă în zona Roman, 260 în zona Piatra-Neamţ şi 60 în zona Târgu-Neamţ. Majoritatea locurilor de muncă au fost în domeniile servicii, confecţii şi asigurări“, a precizat Elena Chirilă – purtător de cuvânt al AJOFM Neamţ.

O prezenţă pitorească la Bursa locurilor de muncă

Ieri dimineaţă, la prima oră, în curtea Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş„ Piatra-Neamţ şi-a făcut apariţia şi un personaj „din alt film“, fapt care i-a făcut pe unii dintre tinerii care îşi aşteptau rândul pentru a se întâlni cu reprezentanţii firmelor angajatoare să-şi dea coate şi să zâmbească. Era un preot, îmbrăcat cu straiele de rigoare.

L-am abordat, pentru a ne lămuri ce şi cum. Am aflat astfel că se numeşte Ovidiu Ţărnă şi că este asistent social în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Piatra-Neamţ şi voluntar în cadrul Centrului Social „Împreună“. Şi că venise la Bursa locurilor de muncă pentru a-i însoţi pe 20 dintre tinerii asistaţi în cadrul Centrului Social „Împreună“ – tineri proveniţi din sistemul de protecţie a copilului (centre de plasament) sau din familii defavorizate. „În cadrul Centrului avem 56 de tineri, dintre care 20 mă însoţesc astăzi aici în speranţa că-şi vor găsi de muncă. Sunt tineri dornici de muncă, unii dintre ei au diferite calificări (în construcţii, instalaţii sanitare, coafură etc.) dobâdite în urma absolvirii unor şcoli profesionale sau cursuri de pregătire profesională derulate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă ori de Asociaţia «Motivation România».

Tinerii pe care îi avem în Centrul Social «Împreună» au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, şi care în decursul a şase luni de la momentul în care sunt preluaţi de noi trebuie să-şi găsească de muncă şi unde să locuiască. Sper ca astăzi să-şi găsească slujbe cât mai mulţi dintre cei care mă însoţesc“, a declarat preotul Ovidiu Ţărnă.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.