9.6 C
Piatra Neamț
sâmbătă, octombrie 4, 2025
AcasăAdministratieAu început lucrările de decolmatare a pârâului Cuejdi

Au început lucrările de decolmatare a pârâului Cuejdi

Date:

Pe parcursul acestei luni, lucrările fiind demarate deja, firma Publiserv va desfăşura o amplă acţiune de decolmatare şi igienizare în albia pârâului Cuejdi. Activităţile se vor derula pe tronsonul cuprins între Kaufland (Dărmăneşti) şi Piaţa Centrală, pe o porţiune ce are o lungime de 2,2 kilometri.

Conform programării lucrărilor, pe sectorul complet betonat al albiei se va acţiona cu 7 utilaje atât în albia minoră, cât şi în abia majoră a pârâului. Se estimează că de pe acest tronson va fi colectată şi transportată o cantitate de peste 2.000 de metri cubi de aluviuni şi de materiale care îngreunează curgerea liberă a apei.

„În primăvară am realizat o intervenţie similară, însă ploile abundente din timpul verii şi cele două episoade de inundaţii au adus din nou aluviuni în albie. Aproximativ 2.000 de metri cubi de depuneri vor fi îndepărtaţi, pentru ca apa să circule normal şi pentru a preveni problemele viitoare. Am aşteptat momentul potrivit pentru această lucrare, deoarece intervenţia în plină perioadă de precipitaţii ar fi însemnat risipă de bani şi eforturi repetate. Intervenim acum responsabil şi eficient, pentru siguranţa şi liniştea comunităţii noastre“, a explicat primarul Adrian Niţă.

O astfel de operaţiune de decolmatare a fost desfăşurată pe cursul Cuejdiului şi în cursul anului 2024, iar în primăvara acestui an a fost executată o intervenţie de igienizare, lucrare realizată, însă, doar la nivelul albiei majore a pârâului.

(Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

Articolul precedent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.