Sâmbătă, 18 martie, începând cu ora 10, pe pista stadionului pietrean „Municipal-Ceahlăul“ au fost desfăşurate întrecerile etapei judeţene a tetratlonului şcolar nemţean. Competiţia a fost rezervată elevilor din cadrul ciclului gimnazial (clasele V-VIII) care s-au calificat din faza municipală a evenimentului sportiv (etapă desfăşurată în toamna anului 2016, tot la stadionul pietrean). Alergare de viteză 60 de metri, săritura în lungime cu elan, 800 metri şi aruncarea mingii de oină au fost probele destinate etapei judeţene a Tetratlonului şcolar nemţean. Concursul fi-gurează în calendarul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar pe anul 2017 şi a fost înscris la secţiunea deja cunoscută din anii trecuţi, „Olimpiada gimnaziilor“. 45 a fost numărul elevilor din şcolile judeţului, aliniaţi la startul întrecerilor de sâmbătă. În clasamentul final pe echipe, după desfăşurarea celor patru probe, ordinea a fost următoarea: 1. Şcoala Gimnazială nr. 1 „Vasile Alecsandri“ Roman cu 1.637 puncte (prof. Cătălin Artene); 2. Şcoala Gimnazială comuna Bălţăteşti cu 1.448 puncte (prof. Răzvan Andrei); 3. Şcoala Gimnazială Băluşeşti cu 1.419 puncte (prof. Elena Antal); 4. Şcoala Gimnazială „Elena Cuza“ Piatra-Neamţ cu 1.379 de puncte (prof. Ioana Antonovici şi Ana Solomon); 5. Şcoala Gimnazială Gherăeşti cu 1.265 de puncte (prof. Sebastian Blaj şi Alina Blaj). Între elevii evidenţiaţi la evenimentul sportiv de sâmbătă s-au numărat Cătălina Alexandra Mardare (Băluşeşti) – sportivă calificată şi pentru participarea în cadrul etapei finale de Campionat Naţional la cros, George Cantoreanu şi Ştefan Chirilă (Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri“ Roman), respectiv Silviu Munteanu şi Cosmin Baciu (Şcoala Gimnazială Bălţăteşti). La reuşita concursului de sâmbătă şi-au adus aportul prof. Magda Melinte (inspector de specialitate în cadrul ISJ Neamţ), prof. Cătălina Grigoraş-Popa (preşedintele Comisiei de Atletism) şi prof. Iulia Negură-Olteanu (antrenor CS Ceahlăul Piatra-Neamţ). Etapa regională a competiţiei Tetratlonului şcolar se va desfăşura la Iaşi în zilele de 1 şi 2 aprilie 2017.
(Ciprian AVĂDANEI)



