Acasă Politica APD Piatra-Neamţ cere demisia conducerii APD de la nivel naţional

APD Piatra-Neamţ cere demisia conducerii APD de la nivel naţional

1094
0
DISTRIBUIȚI

 

La două zile după primul tur al alegerilor Asociaţia Pro Democraţia a trimis un comunicat de presă în care menţionează că „am mobilizat peste 200 de observatori în secţii şi echipaje mobile în ţară şi peste hotare şi am pus la dispoziţia cetăţenilor din întreagă ţară şi din străinătate numărul  0800 070 100 (TelVerde) pentru a sesiza nereguli şi fraude în secţiile de votare“.

Deşi a distribuit acest comunicat de presă, Cristian Savin, preşedintele APD Piatra-Neamţ, vicepreşedinte la nivel naţional a spus că în cazul clubului pe care îl conduce, măsurile şi modul de lucru al celor de la centru nu sunt demne de o organizaţie care îşi doreşte să promoveze sau să protejeze democraţia.

„Noi, clubul de la Piatra-Neamţ soli-cităm demisia celor două structuri de conducere a asociaţiei. 200 de observatori reprezintă un număr extrem de mic faţă de alte scrutinuri în care ne-am implicat. Comunicarea dintre cei de la centru care se ocupau de partea administrativă şi cei din filiale a fost una defectuoasă, motiv pentru care mulţi dintre noi nu am ajuns să fim acredidaţi ca observatori la aceste alegeri“, a declarat Cristian Savin.

În comunicatul emis de APD Bucureşti se fac referiri la cele mai importante nere-guli centralizate, care au fost sesizate către Biroul Electoral Central şi Birourile Electorale Judeţene şi care fac referire la conti-nuarea campaniei electorale prin telefon, amenajarea necorespunzătoare a urnelor de vot.

„Asociaţia Pro Democraţia adresează un APEL către Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central şi Mi-nisterul Afacerilor Externe, de a îmbunătăţi calitatea organizării procesului de vot pentru a asigura tuturor cetăţenilor români din ţară şi străinătate acces egal la dreptul constituţional de a vota în turul II la alegerile prezidenţiale“, mai este menţionat în comunicatul de presă.

APD se mai oferă să sprijine implementarea în bune condiţii a celor trei măsuri propuse mai sus, prin realizarea în parteneriat cu MAE, AEP şi BEC a unei interfeţe online prin care cetăţenii să poată comunica intenţia de vot într-o anumită ambasadă sau secţie consulară şi respectiv să poată descărca, completa şi transmite Anexa nr. 4, pentru a fi trecuţi pe liste permanente în respectivele secţii de votare.

(A.N.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.