Acasă Cultura Andrei FERARU – destin pe un PALIMPSEST sau „Cine rezistă nu şterge...

Andrei FERARU – destin pe un PALIMPSEST sau „Cine rezistă nu şterge chiar totul”

1527
0
DISTRIBUIȚI

Episoadele plecărilor definitive şi desfăşurarea lor ritmică după sărbătorile acestei ierni demolează oricare temelie sufletească. Parcă ar fi un scenariu scris anume întru vederea mea, în vederea mea. Simt ca şi cum sunt agăţat într-o plasă a Parcelor nemiloase, agăţat în nedumerire şi perplexitate.

Deschid într-o zi de marţi, în această marţi a aceastei săptămâni, mail-ul şi văd un semn de la Patricia Feraru, soţia bunului meu prieten, arhitect, regizor, scriitor şi eseist, personaj de o cultură şi o vitalitate debordantă, unică şi copleşitoare. De fapt era o înştiinţare care părea din altă lume: ”Andrei ne-a părăsit în zori, duminica trecută… durerea şi neînţelegerea ne acoperă, absurdul şi golul abisal ne împresoară… Funeraliile vor avea loc luni 20 ianuarie la orele 13.00 la sala Mauméjean… a Cimitirului Pere Lachaise din Paris… Pentru cei care doresc să-l vadă pe Andrei pentru ultima dată, veghea va avea loc vineri 17 ianuarie între orele 15.00 şi 16.00 la Sala Funerară situată la n° 7, bd. De Ménilmontant, Paris – Patricia”

Am simţit că mă clatin, tobele inimii se aud şi acum în tâmple, tăcerea îmi taie în carnea minţii ca briciul. Nu pricep nimic, sau ceea ce îmi ajunge la conştienţă nu poate fi real. Andrei a fost în patrie acum câteva zile, cum o făcea alternativ cu fratele Dan, ca să îngrijească de mama nonagenară. A sperat ca şi mine să ne putem vedea. N-a fost să fie! Prin Cosmin MUNTEANU, pietrean, coleg mai tânăr de breaslă bucureşteană, dinspre noi i-au ajuns doar ziarele în care a apărut textul său minunat despre Hârtie, un text care ne-a cucerit şi i-a impresionat şi pe prietenii lui parizieni, un text despre care considera că „se datorează prietenului său inestimabil, Cornel…” adică eu, inestimatul care nu are nici o putere acum împotriva singurătăţii ce mi-a rămas. Odată cu Andrei au plecat din lume bucurii ale sincerităţii unor ani trecuţi, poveşti, vise, visuri şi proiecte. S-au topit în Parisul invitaţiilor neonorate.

Şi acum? Nu, nu, scenariul trebuie să fie altul, deznodământul este sigur altul, este unul deschis, s-a făcut o omenească încurcătură, nu poate fi real acest episod chiar dacă realitatea din faţa ochiului deschis mă blochează dramatic, sunt avariat ca om şi suflet şi nu pot înainta prin zidul morţii misterioase şi definitive.

Îmi doresc acum, în amorţeala dintre veghe şi vis, ca un prigonit de soartă, să pot reânnoda firul unor întâplări frumose ale tinereţilor noastre care au plecat de tot. Am rămas cu fereastra lor recuperată de la o bătrână casă românească şi care mi-a fost lăsată tocmai din anii 80 când a început pribegia (poate) sau, sigur, plecarea. Cu o ocazie, la care sigur nu s-ar fi aşteptat, aş fi dorit să i-o înapoiez la Paris. M-a lăsat cu memoria unui palimpsest de pe care poţi şterge aproape tot dar care păstrează o arhivă de taină.

« … Palimpseste se spune într-o limbă de universitari, această piele de viţel tratată ca să „prindă” cerneala, dar pe care poţi (şi trebuie ?) s-o razi regulat pentru a scrie peste şi în loc de. Suficient de groasă ca să accepte până la şapte „ştergeri” violente. Constrângeri tehnice, culturale, personale, evident…

Constrîngeri culturale: optica revoluţionară: „mesajul precedent e caduc”, inoperant, poate chiar dăunator… îl ştergem, punct. Scriem noi noua Constituţie… Cine rezistă nu şterge chiar totul, putem să reconstitutim după ce trece „teroarea”, mai vedem, ce e important e să păstrăm urme. Palimpseste devine astfel o arhiva secretă, fiecare etapă e conservată respectuos, scribii cred sau nu în mesajele precedente, nu contează, ei cred în transmisiune, în calitatea acestei piei de viţel regulat răzuită să transporte, secole, mesaje absconse. Respect.

Foaia de hârtie â palimpsest

Să terminăm. Hîrtia de scris, nu. Hîrtie de desenat da, ca palimpsest, suport şi mărturie de muncă creativă. Iubesc „Hârtia” ? Mult, deloc. Intru ca orice scrib într-o istorie, şi ca artist în alta. Sunt bine în amăndouă, sunt în acelaşi timp un scrib respectuos de tradiţie şi un artist revoluţionar. Schizofren ? desigur. Et alors ?

Andrei FERARU   („Realitatea MEDIA” nr. 5.376 – 30 noiembrie 2019) »

Te păstrăm în inimă !

C.M. şi toată Fundaţia „C.M.IMAGO”

(frânturi şi gesturi, Anica LUNCANU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.