l asemeni şerpaşului său tinetan, alpinistul pietrean Adrian Laza a fost nevoit să coboare de la aproximativ 7.200 metri aproape 1.000 de metri, pentru recuperare medicală
Dinspre Everest, ieri, veştile despre alpinistul pietrean Adrian Laza şi şerpaşul tibetan Peme Sherpa nu erau dintre cele mai grozave. Afectaţi de condiţiile găsite la mare altitudine şi cu o stare de sănătate deloc încurajatoare pentru planurile ce fuseseră stabilite iniţial, cei doi alpinişti au fost nevoiţi să coboare, pentru recuperare, aproximativ 1.000 de metri. Mai exact, din tabăra III până în satul Dingboche, la cota 4.400 metri. „Din păcate, amândoi sunt bolnavi ca şi mulţi alţi membri ai expediţiei. Unii dintre ei au fost nevoiţi chiar să zboare cu elicopterul la Lukla şi nu se ştie dacă se vor mai întoarce pentru a încerca să atace vârful“, spunea, de acasă, Ina, soţia lui Adrian Laza. Alpinistul nostru va rămâne în Dingboche pentru un timp de cinci sau chiar şase zile, cu speranţa că se va recupera. Acesta anunţase în jurnalul propriei expediţii că „fereastra“ de vreme potrivită pentru a ataca vârful Everestului pare că va fi optimă între 16 şi 20 mai, atunci când va încerca, alături de Peme Sherpa, să forţeze ascensiunea finală. „Altitudinea joasă şi aerul bogat în oxigen ne va ajuta să ne recuperam forţele şi să fim gata pentru asaltul final ce va avea loc undeva la jumătatea lunii mai“, scria Adrian Laza.
„În orice moment coarda poate ceda; sub noi era un gol de 700 metri“
Spre tabăra III de pe Everest (aflată la aproximativ 7.200 metri), alpinistul nostru şi şerpaşul localnic Peme au ajuns sâmbătă, 29 aprilie. Prima porţiune a traseului le-a fost relativ uşoară, însă a doua a însemnat aproape 400 de metri de căţărare pe o pantă de 65-85 grade. Corzile de 7 milimetri grosime (destul de subţiri) fuseseră solicitate la maximum, atunci când, pe anumite porţiuni, erau ancorate la un moment dat mai mult de zece persoane. Supaîncărcată, coarda scoate un zgomot asemănător firelor electrice de înaltă tensiune. „Trebuie să mărturisesc faptul că nu e un zgomot prea încurajator, nici relaxant. Sub noi se afla un gol de 700 de metri. E destul de neplăcut gândul că în orice moment coarda poate ceda… În plus, trebuie să fii foarte atent şi la persoanele aflate deasupra ta, pe coardă, întrucat, fără voia lor, dislocă pietre. Câteodata apucă să strige «stone», dar nu întotdeauna îşi dau seama ca o piatră a luat-o la vale. În câteva ocazii am reuşit să mă feresc de pietrele în cadere în ultima clipă, auzind vâjâitul lor mortal, la câţiva centimentri de urechea mea“.
Accese de tuse, durere în gât şi febră
La Tabăra III, Adrian şi Peme Sherpa nu au stat decât foarte puţin, pentru câteva fotografii făcute, după care au coborât în tabăra II. Datorită aerului rece şi uscat, gâtul alpinistului nostru i se inflamase destul de rău. Pietreanul a fost nevoit să petreacă o noapte fără să doarmă, ba chiar cu accese de tuse şi febră. Deşi iniţial îşi planificaseră să mai stea o noapte în Tabara II, a doua zi dimineaţă (duminică, 30 aprilie) Peme şi Adrian au coborât în Baecamp. „Şerpaşul meu, Peme, acuza aceleaşi dureri în gât, accese de tuse şi o febră uşoară“. Coborând printre blocurile mari de gheaţă, alpinistul nostru realizase în ce echilibru precar se aflau unele dintre ele. „Mai devreme sau mai târziu, unele dintre aceste blocuri de gheaţă vor cădea în traseu. Noi sperăm că se va întampla după ce se încheie sezonul ascensiunilor pe Everest“, a încheiat Adrian Laza.
(Ciprian AVĂDANEI)