l obiceiurile practicate în Ajunul Crăciunului au menirea să aducă bunăstarea în anul care vine
Sărbătoarea Naşterii Domnului se bucură de o pregătire specială. În ajun, gospodinele se îndeletnicesc cu coptul colacilor pregătiţi pentru colindătorii care vor veni pe la casele lor. Există credinţa că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid şi de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngereşti pot fi auzite doar de cei curaţi la suflete.
Deschiderea cerului permite oricărui creştin să îşi pună o dorinţă, care cu certitudine se va îndeplini.
Există o serie de obiceiuri care trebuie îndeplinite cu sfinţenie în seara de Ajun, de membrii familiei sau comunităţii, pentru ca în anul care vine toate treburile să meargă bine. Stăpânii caselor au datoria să adune toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, înainte de răsăritul soarelui trebuie să pună mâna pe uneltele cu care muncesc, ca să le folosească cu uşurinţă la lucrul pământului întreg anul.
Tot acum este momentul în care copiii merg la colindat şi vestesc Naşterea Mântuitorului, iar pentru această sarcină sunt răsplătiţi cu mere, covrigi, nuci, portocale sau bani. În anumite sate româneşti, există obiceiul ca persoana cea mai în vârstă din familie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb.
Foarte veche este datina în care preotul umblă cu Ajunul Crăciunului ca să sfinţească masa şi să vestească credincioşilor Naşterea Domnului. Preotul însoţit de copii merge cu o icoana în mână, din casă în casă şi cântă „Naşterea ta Hristoase“, apoi dă icoana la cei din casă pentru a se închina.
Colindele
Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc si una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.
Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit în adăpostul luminat unde S-a născut Pruncul Iisus. Bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului mi-nunea la care au fost martori. Tocmai de aceea, unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor co-lindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe cei trei păstori. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt „Steaua sus răsare“, „Trei păstori se întâlniră“, „O, ce veste minunată!“, „În oraşul Viflaim“. Spre deosebire de celelalte colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediţii.
Colindul este o nepreţuită zestre spirituală, pe care o avem din moşi-strămoşi. El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Totodată, are menirea să slujeasca vieţii, să aducă bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată şcoală de virtuţi morale, întărind simţămintele de fraţietate şi de bună înţelegere. Aceste cântece specifice acestei perioade ne înalţă sufleteşte, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai cre-dincioşi. Ne picură în suflete acea linişte şi acel echilibru moral care ne este atât de necesar în călătoria vieţii.
Zi de post aspru
În ajunul Naşterii Domnului se ţine post mai aspru decât în celelalte zile. Dezlegarea la mâncăruri de dulce se dă a doua zi (25 decembrie), în ziua sărbătorii Crăciunului, după Sfânta Liturghie. De aceea şi colindătorii sunt primiţi în această seară cu mâncăruri de post.
După ceasul prânzului, spre seară, se obişnuieşte să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Prorocului Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. Această zi de post aspru mai aminteşte şi de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezaţi şi împărtăşiţi pentru prima data cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.
În seara de ajun, credincioşii obişnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor „Scutecele lui Iisus“. Cu faină, apă şi sare se frământă nişte lipii subţiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apa cu miere sau zahăr) şi se presară cu nucă măcinată.
În unele zone, credincioşii ajunează până mai târziu, aşteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Naşterea Domnului.
Ajunul Naşterii Domnului modifică rânduiala liturgică
În Ajun se citesc „Ceasurile Împărăteşti“ şi se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul acestor slujbe sunt rânduite spre citire mai multe profeţii din Vechiul Testament privind Naşterea Domnului.
Dacă Ajunul Crăciunului cade într-o zi de sâmbătă sau dumnică, slujba numită „Ceasurile Împărăteşti“ se mută în vinerea dinainte, această zi devenind „zi aliturgica“, adică zi in care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie“.
Dacă Ajunul Crăciunului cade în zilele de luni pâna vineri, în ziua de Ajun se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în ziua praznicului se va săvârşi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur. Daca ajunul va cădea însă într-o zi de sâmbătă sau duminică, în ziua de ajun se va săvârşi Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur, iar în ziua praznicului se va săvârşi cea a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
(Sabina DAMIAN)
