Acasă Economic Zece milioane de lei ajutoare de secetă pentru fermierii nemţeni

Zece milioane de lei ajutoare de secetă pentru fermierii nemţeni

979
0
DISTRIBUIȚI

981 de producători agricoli din judeţ – persoane fizice, persoane fi-zice autorizate, întreprinderi individuale, persoane juridice ori asociaţii de producători – care au depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cereri pentru obţinerea de despăgubiri pentru pagubele provocate de seceta din acest an, primesc în conturi astăzi şi la începutul săptămânii viitoare aproape zece mi-lioane de lei. Alte 12 dosare depuse la APIA au fost respinse deoarece documentaţiile erau incomplete, ne-a informat directorul executiv al instituţiei – Mihai Dorneanu.

Fermierii vor primi plăţi compensatorii pentru pierderile de venit survenite la următoarele culturi: porumb boabe, floarea soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume în câmp, plante de nutreţ, păşuni şi fâneţe.

Cât priveşte cuantumul sprijinului financiar, acesta depinde de tipul culturii calamitate şi de gradul de calamitare. Persoanele juridice vor încasa despăgubiri duble faţă de persoanele fizice. Pe tipuri de culturi, ajutorul financiar maxim va fi: porumb – 280 de lei/hectar persoane fizice, respectiv 560 de lei/hectar persoane juridice; floarea soarelui – 285/570 de lei/hectar; soia – 335/670 de lei/hectar; cartof – 1.130/2.260 de lei/hectar; sfeclă de zahăr – 600/1.200 de lei/hectar; legume de câmp – 1.490/2.980 de lei/hectar; plante de nutreţ – 222,5/ 445 de lei/hectar; păşune – 50/100 de lei/hectar; fâneţe – 75/150 de lei/hectar.

Ajutorul de secetă reprezintă o plată compensatorie care acoperă cel mult 20% din pierderea de venit de 100% aferentă culturilor pentru care se acordă despăgubiri. Plata compensatorie este diferenţiată în funcţie de procentul de calamitare înscris în procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor.

Sumele enumerate mai sus reprezintă cuantumurile maxime pentru acoperirea pierderilor de venit la suprafeţele afectate de secetă în proporţie de 100% şi scad proporţional în funcţie de procentul de calamitare. Mai precis, fermierii vor primi doar procentul din sumă corespunzător gradului de afectare al culturii, care porneşte de la minimum 30%.

De exemplu, un fermier persoană fizică a cărui cultură de porumb a fost afectată de secetă în proporţie de 40%, procent înscris în procesul verbal de constatare a pagubelor, va primi efectiv 112 lei/hectar. Pentru aceeaşi cultură şi acelaşi grad de calamitare, un fermier persoană juridică va primi 224 lei/hectar.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.