Accident, cu trei victime, la Bălţăteşti

Data:

Miercuri dimineaţă (20 mai), în comuna Bălţăteşti a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Evenimentul s-a petrecut pe la ora 9, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti.

Un târgnemţean în vârstă de 30 de ani conducea o Skoda (înmatriculată NT-10-YXX) pe DN 15C, spre municipiul Piatra-Neamţ, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat pe contrasens, izbind o dubă la volanul căreia se afla un pietrean de 37 de ani. În urma impactului, duba s-a răsturnat, iar ambii şoferi şi o pasageră de 69 de ani, din Târgu-Neamţ, aflată în prima maşină, au suferit leziuni. La locul accidentului au intervenit pompierii târgnemţeni cu o autospecială.

Militarii i-au descarcerat pe conducătorii auto prinşi între fiare şi au curăţat carosabilul de scurgerile de combustibil. Victimele au fost preluate de ambulanţe, şi duse la spital. Niciunul din şoferi nu consumase alcool.

Un alt accident s-a petrecut în după-amiaza de 19 mai, la intersecţia „Papuc“ / Mărgineni, în Izvoare / Dumbrava Roşie. Un localnic de 27 de ani conducea o autoutilitară pe DJ 157, nu a respectat semnificaţia indicatorului „STOP“, a intrat pe DJ 156A, moment în care a acroşat o maşină la volanul căreia era un băcăuan de 72 de ani, care se deplasa pe direcţia Roznov – Girov. În urma impactului a rezultat rănirea şoferului băcăuan. El a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital. Niciunul din conducătorii auto implicaţi în eveniment nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În ambele cazuri, oamenii legii au deschis dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

(M. S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...