Accident, cu trei răniţi, produs de o şoferiţă începătoare

Data:

Neatenţia în conducere şi lipsa de experienţă la volan au dus la producerea unui grav accident rutier, în seara de 21 ianuarie, pe DJ 156A, în anexa Chintinici a oraşului Roznov (zona „Bălan“ – spre Ruseni).

Evenimentul a avut loc pe la ora 20.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. O tânără în vârstă de 19 ani, din comuna Săvineşti, care are permis din iunie anul trecut, conducea un autoturism către Borleşti, a intrat pe contrasens şi s-a izbit în maşina unui pietrean de 26 de ani.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ, cu o autospecială de stingere, alta pentru descarcerare, SMURD-ul, voluntarii roznoveni cu altă maşină şi două echipaje din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Militarii l-au descarcerat pe al doilea şofer, aflat în stare critică. Impactul s-a soldat, de asemenea, cu rănirea tinerei vinovate şi a unui pasager din maşina acesteia (27 de ani, din Borleşti), care a fost proiectat pe asfalt. Victimele au fost preluate şi transportate la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la cele două autoturisme, şi au degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului şi lichidele combustibile. Tânăra din Săvineşti, care nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...