A scăpat cu viaţă după ce s-a ciocnit de tren

Data:

l maşina surprinsă pe calea ferată a fost târâtă mai multe zeci de metri

Un nemţean a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident feroviar petrecut miercuri dimineaţa, la trecerea cu cale ferată din punctul Vădurele, comuna Alexandru cel Bun. Autoturismul (Volkswagen Passat) la volanul căruia se afla a fost lovit în plin de un tren marfar şi târât câteva zeci de metri mai departe. Se pare că vina îi aparţine şoferului, ce nu a respectat regulile rutiere la trecerea cu cale ferată. El nu s-a asigurat şi nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aşa cum este obligatoriu. Când localnicii din zonă au auzit impactul au sunat imediat la 112, gândindu-se la ce-i mai rău. Un echipaj de pompieri şi ambulanţa SMURD au mers acolo.

„Miercuri, la ora 07.58, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a fost anunţat că a avut loc un accident între un tren marfar şi un autoturism, în localitatea Vaduri, comuna Alexandru cel Bun. La locul indicat s-au deplasat echipajul de descarcerare şi un echipaj de paramedici din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ. La faţa locului, militarii au constatat că şoferul autoturismului, singura persoană aflată în autoturism la momentul accidentului, ieşise. Persoana a fost monitorizată de paramedicii SMURD, dar a refuzat transportul la spital. Echipajul de descarcerare a tăiat o portieră a maşinii şi a scos autoturismul din zona căii ferate“, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purtător de cuvânt al ISU Neamţ.  Important e, însă, că omul a scăpat nevătămat, dar va trebui să explice poliţiştilor cum de a fost protagonistul accidentului.

(Ioana CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patru maşini s-au ciocnit  pe „variantă“

Nepăstrarea distanţei de siguranţă în trafic a dus la...

Copil dispărut, găsit la timp de poliţişti

Luni seară, pe la ora 20.30, o femeie din...

Container făcut scrum

De la o ţigară aruncată aiurea, duminică după-amiază, a...