Pe potecile de pe trotuarele din Piatra-Neamţ se frământă zăpada în şir indian. Viteza de deplasare este foarte redusă, iar traversarea unui bulevard se face escaladând mormane de zăpadă. Pentru cei cu picioare lungi şi pasul iute nu e extrem de complicat, însă e un efort suplimentar în activitatea lor din ziua respectivă. Pentru cei mai scunzi, însă, şi pentru bătrâni, în special, traversarea trecerii de pietoni (mai degrabă escaladarea) este o testare a rezistenţei lor fizice şi a nervilor. Nu puţini dintrte oameni ce au încercat să o facă pe vitejii şi să se caţere, fără sorţi de izbândă, pe troienele de pe trecerile de pietoni au ajuns la Ortopedie. Dacă oraşul a devenit mai circulabil pentru şoferi, după ce utilajele de deszăpezire au ajuns cel puţin pe străzile principale, pentru pietoni traficul este în continuare un calvar. Lamele de deszăpezire au curăţat căile rutiere, dar zăpada îndepărtată de pe şosele s-a abandonat, cordon, pe marginea drumului, blocând chiar şi trecerile de pietoni. Majoritatea trotuarelor din oraş sunt încă troienite, iar pe ele există o porţiune foarte îngustă pe care poate merge, de regulă, câte o singură persoană. Cărăruile au fost făcute tot de pietoni, după ce s-au aventurat să înainteze prin nămeţi, şi nu de angajaţi ai Salubritas sau ai Publiserv.
„Este inadmisibil să ajungi să sari de pe trotuar ca să ajungi pe trecerea de pietoni. Nu au făcut nimic autorităţile. Este bătaie de joc, pentru ca efectiv nu ai cum să mergi. Dacă mai am norocul să prind pensionarii care ies de la cumpărături, atât îmi trebuie. Întârzii la muncă, pentru că nu ai cum să treci, mormanele de pe marginea străzii fiind prea mari. Aşa că stai, mergi în şir indian şi te resemnezi“, şi-a exprimat nemulţumirea o tânără.
În cazul unei ninsori, autorităţile locale susţin că echipele de deszăpezire de la Salubritas au ca prioritate intervenţiile de la scări, treceri de pietoni, pasaje… Se pare că numai în teorie se întâmplă aşa.
„Marţi şi astăzi, s-a intervenit cu prioritate pentru degajarea zăpezii de pe caile de circulaţie auto şi de pe trotuare. Miercuri, am început acţiunea de transport a zăpezii şi se va lucra inclusiv noaptea. Se va transporta şi zăpada din zona trecerilor de pietoni şi a sensurilor giratorii“, a declarat viceprimarul Dragoş Chitic. (Ioana CALIŢCHO)
Nicaieri in occident, cetatenii nu ”asteapta” sa vina autoritatile sa le dea cu lopata in fata blocului/casei si pe aleile adiacente. Oare este atat de greu sa ne gospodarim singuri? Pana la urma este in beneficiul nostru, in primul rand, fiind si o activitate fizica – daca tot suntem fruntasi la obezitate etc. Din ce am observat pana acum, tot pensionarii sunt cei care mai au simt civic si isi curata trotuarele singuri. Tinerii…unii lasa de dorit din acest punct de vedere. Propun un experiment, incercat personal, iesitul la curatat zapada din zona de locuit. Astept concluziile! Spor la treaba!