Doar şase apartamente ANL au fost cumpărate dintr-o mie scoase la vânzare

Data:

 

Chiriaşii apartamentelor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) nu sunt interesaţi să devină proprietarii acestor imobile, deşi au posibilitatea să le cumpere. Aproape o mie de locuinţe ANL sunt disponibile la vânzare în judeţul Neamţ, însă doar câteva au fost cumpărate de către chiriaşi. Potrivit unui clasament realizat la nivel naţional şi regional, judeţul nostru se află pe un loc codaş în ceea ce priveşte achiziţionarea locuinţelor ANL. Multe dintre familiile care stau cu chirie în aceste apartamente nu-şi pot permite o asemenea achiziţie, aceasta implicând, dacă este să vorbim de împrumuturi, plata lunară a unor sume considerabile. Achiziţionarea acestor locuinţe poate fi făcută şi prin programul guvernamental „Prima casă“, însă foarte puţini s-au încumetat să apeleze la un astfel de sprijin.

În Neamţ au fost cumpărate doar şase astfel de imobile, din 1.010 câte sunt disponibile spre a fi valorificate. În Piatra-Neamţ au fost achiziţionate patru apartamente, din care două cu credit bancar şi două din sursele proprii ale chiriaşilor. În Roman au fost achiziţionate alte două apartamente, ambele fiind cumpărate cu împrumut bancar. Potrivit listei localităţilor unde autorităţile locale au întocmit documentaţiile necesare demarării procedurii de vânzare a locuinţelor construite de către ANL, în Bicaz, pe strada Piatra Corbului, sunt 19 apartamente ce pot fi cumpărate, în Piatra-Neamţ – 887 de locuinţe, cele mai multe concentrate în cartierul Izvoare, şi în Roman – 104 locuinţe, cele mai multe pe strada Vasile Lupu.

Din regiunea Nord-Est, în Botoşani a fost cumpărat un singur imobil al ANL pentru locuit, din totalul de 722 de locuinţe, în Suceava – 8 din 351 şi în Iaşi – 19 din 651 de imobile.

În ţară, cele mai multe locuinţe ANL au fost cumpărate în Capitală (199 de imobile), în Timişoara (52 de locuinţe) şi în Constanţa (51 de apartamente ANL).

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...