Se preconizează o nouă sistare a apei, Avarie nouă la magistrala de apă de pe Petru Rareş

Data:

 

O nouă avarie la magistrala de apă din Piatra-Neamţ s-a produs, ieri, în faţa terenului de sport al Colegiului „Petru Rareş“, pe breteaua care leagă strada Petru Rareş de strada Ştefan cel Mare, exact acolo unde a mai avut loc o intervenţie, în urmă cu o lună.

De data aceasta apa a răzbit prin asfalt cu ceva mai multă pu-tere decât prima dată, iar specialiştii Apa Serv s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a vedea care este problema.

„Pentru o astfel de intervenţie este nevoie de pregătire. Am solicitat deja autorizaţie de la Poliţie şi de la celelalte instituţii pentru a putea interveni în dimineaţa acestei zile. Încă nu ştim exact dacă este necesară oprirea apei deoarece sunt două magistrale acolo şi în funcţie de cea care este afectată vom lua măsurile necesare şi vom face anunţurile către populaţie“, a declarat Cătălin Dughir, ma-nagerul Companiei Apa Serv.

Data trecută, pentru aceeaşi intervenţie, pe perioada executării lucrărilor s-a întrerupt furnizarea apei potabile pe zona Dacia (de la fostul complex Pietricica – str. Cuza Voda, Dacia, M. Eminescu, Ana Ipătescu, Petru Rareş – până la fostul complex Aurora) şi zona Obor (str. Obor, Vasile Conta, magazin Kaufland). (A.N.)

1 COMENTARIU

  1. Avarii in tot orasu la apa -canall, singurele locuri fara avarii sunt preturile precticate hoteste si nesimtit, echipa de de conducere si consiliul de administratie de la APA SERV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...