Intervenţie cu repetiţie pe strada Petru Rareş

Data:

l pietrenii de pe străzile Dacia, Dărmăneşti, Valea Albă şi Mihai Viteazu au rămas fără apă sau au beneficiat de presiune foarte scăzută

Lucrarea de intervenţie la magistrala de apă de pe strada Petru Rareş dă mari bătăi de cap Companiei Apa Serv, care a spart iarăşi asfaltul, ieri, pentru a rezolva o nouă avarie ivită în acelaşi loc.

La ora 15.00, după ore bune în care au încercat să rezolve pro-blema, Compania a anunţat o nouă sistare a apei „din cauza unor avarii la reţelele de apă, care necesită intervenţii imediate“.

Perioada era anunţată începând de ieri, de la ora 15.00 până la terminarea lucrărilor. Zonele afectate erau cartierul Dacia (inclusiv str. Nicu Albu) şi în cartierul Dărmăneştii de Jos (str. 1 Decembrie 1918 până la intersecţia cu str. Hangului), străzile Orhei, Tiparului, Dărmaneşti, Subdărmăneşti, Stamatin, Rozelor, Valea Albă, Mihai Viteazu şi adiacentele.

S-a ajuns la această situaţie după ce în urmă cu trei zile s-a produs o nouă avarie la magistrala de apă din Piatra-Neamţ.

De data aceasta apa a răzbit prin asfalt cu ceva mai multă putere decât prima dată, iar specialiştii Apa Serv s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a vedea care este problema.

Cătălin Dughir, managerul Apa Serv, a afirmat că până la ora 20.00 intervenţia ar trebui finalizată. La închiderea ediţiei, încă se lucra.

(A.N.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patru maşini s-au ciocnit  pe „variantă“

Nepăstrarea distanţei de siguranţă în trafic a dus la...

Copil dispărut, găsit la timp de poliţişti

Luni seară, pe la ora 20.30, o femeie din...

Container făcut scrum

De la o ţigară aruncată aiurea, duminică după-amiază, a...