Capoate în culori ţipătoare, haine de iarnă pentru femei şi bărbaţi, căciuli, şi cam orice vrei chiar dacă nu ai neapărată nevoie, găseşti acum atârnat pe garduri, fie iarnă fie vară, în apropierea Pieţei Centrale. Pe semne că s-o fi mutat Bazarul Municipal pe străzile oraşului, că numai acolo mai găseşti pe garduri înşirate produsele spre vânzare, dar acum şi acolo e un comerţ mai civilizat. Pe aleea dintre VIP şi podul peste Cuejdi, însă, au apărut în ultimii ani câteva caşcarabete ce au rol de magazine cu haine şi de-ale casei, dar găseşti şi biciclete şi cam orice au nevoie oamenii prin case. Numai că produsele nu sunt aşezate în magazin, aşa cum e firesc într-un comerţ civilizat, ci sunt înşirate pe garduri. Până şi linguri de lemn se găsesc pe trotuar, pe sub bulendrele expuse la vânzare. Culmea e că în interior magazinele sunt goale, iar gardurile abundă de boarfe ţipătoare scoase la vânzare. Fiind spre primăvară, produsele de iarnă se vând acum la jumătate de preţ, iar cu mulţimea de oameni, în majoritate pensionari, ce trece zilnic spre piaţă, vânzătorii îşi fac cât de cât safteaua, ca să nu se plângă că nu le merge chiar deloc. Cert este că Piaţa Centrală tinde să devină un al doilea bazar, dar mult mai indisciplinat ca cel din strada Muncii, unde vânzătorii nu mai sunt nevoiţi să-şi expună marfa pe garduri. Poliţia Locală spune că nu poate face mare lucru în condiţiile în care gardul e al unui proprietar privat, însă comercianţii din zonă şi din tot oraşul vor fi luaţi la ochi să-şi restrângă activitatea în interiorul punctului comercial, iar dacă nu se conformează să suporte amenzile.
(Ioana CALIŢCHO)



