Numele lui Gheorghe Ştefan, primar al municipiului Piatra-Neamţ, este pomenit de un martor în dosarul licenţelor Microsoft, în legătură cu primirea unei presupuse şpăgi de aproximativ trei milioane de euro. Declaraţia respectivului martor a apărut în documentele prin care Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) cere avizul pentru începerea urmării penale a nouă foşti miniştri, în dosarul anterior pomenit.
Redăm declaraţia martorului citat de DNA, aşa cum apare aceasta în referatul de începere a urmăririi penale: „În cursul anului 2008 sau 2009, în contextul fina-lizării contractului dintre Guvernul României şi Microsoft, Florică Claudiu a apelat la Dinu Pescariu, despre care era cunoscut că avea o relaţie bună cu Dorin Cocoş (fostul soţ al Elenei Udrea – n.r.) pentru a-l susţine în cadrul licitaţiei ce urma a se realiza. (…) În perioada respectivă au fost organizate diverse întâlniri între Florică Claudiu şi Gabriel Sandu, fie la Ministerul Comunicaţiilor, fie în alte locaţii. (…) La unele dintre întâlniri a participat şi Gheorghe Ştefan, despre care se discuta că avea o oarecare autoritate asupra lui Gabriel Sandu. Ulterior adjudecării licitaţiei (…) Dorin Cocoş a stabilit modul în care trebuie distribuite sumele transferate (…). Ştiu că printre beneficiarii acestor sume se regăseau Gabriel Sandu, Gheor-ghe Ştefan, Dorin Cocoş, Dinu Pescariu , Nicolae Dumitru. (…) Din discuţiile purtate am înţeles că sumele remise lui Dorin Cocoş au fost în cea mai mare parte remise în nume-rar, banii fiind retraşi numerar din Elveţia de Pescariu Dinu şi înmânaţi personal de acesta lui Dorin Cocoş. Din câte am auzit, Dorin Cocoş a primit aproximativ 8 – 9 milioane de euro, iar Gheorghe Ştefan circa 3 milioane de euro. Tot în jur de 3 milioane a primit şi Gabriel Sandu. Cred că banii pentru Gabriel Sandu au fost viraţi în off-shore. Din cunoştinţele mele, Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi Gheorghe Ştefan nu aveau firme prin intermediul cărora să presteze servicii IT“. Un alt martor le-ar fi spus procurorilor, la rândul său, despre presupusele relaţiile dintre fostul şef al Fujitsu România – Claudiu Florică, şi Dorin Cocoş, respectiv Gheorghe Ştefan.
În dosarul în care a apărut şi numele primarului de Piatra-Neamţ, DNA susţine că şase foşti miniştri au pretins şi primit bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a favoriza firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft. Primarul de Piatra-Neamţ mai este cercetat, de către DNA, în alte două dosare penale.
(Mihai SAVA)



