Sâmbătă spre duminică noaptea, pe la ora 2, un tânăr de 20 de ani, din comuna Cândeşti, a fost călcat de o maşină după ce a adormit pe şosea. Nenorocirea s-a petrecut pe drumul care traversează localitatea, în zona satului Vădurele. Se pare că trânărul consumase băuturi alcoolice în exces şi nu a mai reuşit să se ducă acasă. După impact, şoferul a fugit, iar în prezent este căutat de oamenii legii. La locul tragediei a intervenit şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care nu a mai putut decât să constate decesul (victima avea capul complet zdrobi). Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei. Ei continuă investigaţiile în vederea identificării şoferului implicat în accident. (Mihai SAVA)



