Traversare fatală

Data:

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Dulceşti, a murit într-un accident de circulaţie, sâmbătă seară, când încerca să traverseze neregulamentar  DN 1 (E 60), în judeţul Cluj. Poliţiştii au stabilit că el a fost izbit de maşina unui localnic în vârstă de 29 de ani, din Huedin, care circula pe direcţia Cluj Napoca – Oradea. Impactul a fost deosebit de violent, iar cadrele medicale au încercat zeci de minute să-l resusciteze pe pieton, însă fără succes. Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, alt accident s-a petrecut pe DN 15C, la ieşirea din comuna Bălţăteşti.Oamenii legii au stabilit că un şofer pietrean de 56 de ani conducea o maşină şi, la un moment dat, a pierdut controlul direcţiei, ieşind cu autoturismul în afara părţii carosabile. Impactul s-a soldat cu rănirea unui pasager de 43 de ani, concitadin cu şoferul. Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Dimitrie“ Târgu-Neamţ. Conducătorul auto, care nu consumase alcool, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Anunt ITM

„ Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, cu sediul în...

Judecat pentru trafic de droguri

Procurorii au finalizat cercetările şi l-au pus sub acuzare...

Alertă la spital

Joi după-amiază, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului...