Două familii au rămas fără casă în urma unui incendiu

Data:

În seara de 22 martie, din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică, a izbucnit un incendiu la o locuinţă din comuna Negreşti, în care locuiau două familii. Alarma s-a dat pe la ora 19, iar la locul evenimentului au intervenit pompierii pietreni, cu trei autospeciale, voluntarii şi o ambulanţă SMURD (în caz de nevoie, conform protocolului). Când au ajus forţele, incendiul se manifesta la acoperişul casei şi la o anexă din apropiere. Au ars: acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, bunurile din interior şi o anexă – pe 50 de metri pătraţi. Din fericire, nu au fost victime.

Tot luni seara, la o casă de pe strada Banatului (municipiul Piatra-Neamţ) s-a aprins funinginea de pe coşul de fum. De asemenea, pompierii romaşcani au mai intervenit (deoarece ajungeau primii la locul evenimentului) pentru stingerea altui incendiu la o locuinţă din Dagâţa (judeţul Iaşi). În aceeaşi seară, din cauza unui focar nesupravegheat, au luat foc 100 de metri pătraţi de vegetaţie uscată, pe un câmp situat lângă calea ferată de pe strada Măgurei – în municipiul Roman.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...