Sinucidere la Schitul Capşa

Data:

Un bărbat de 55 de ani, din oraşul Bicaz, a fost găsit spânzurat într-o anexă a Schitului Capşa, cu hramul „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ“ (din urbea de sub Baraj), în seara de 3 iunie. Omul îi ajuta pe cei doi călugări ai schitului la treburile gospodăreşti şi locuia acolo de anul trecut, cu forme legale (fiind luat în evidenţă de Poliţie). Luni, cel mai probabil pe fondul unei depresii, el s-a atârnat într-un ştreang, omorându-se.

Cadavrul a fost descoperit pe la ora 18, de alt vieţuitor al lăcaşului de cult, care a sunat la 112, sperând că se mai poate face ceva. În zonă au intervenit atât poliţiştii cât şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă care, după ce a încercat resuscitatea, nu a mai putut decât să constate decesul.

Trupul sinucigaşului, pe care nu au fost identificate urme de violenţă, cu excepţia celor specifice suicidului, a fost transportat la Serviciul de Me-dicină Legală pentru necopsie.

Oamenii legii au deschis un dosar penal (procedură obligatorie în astfel de cazuri) şi continuă investigaţiile sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Doi copii răniţi la Horia

Nepăstrarea distanţei de siguranţă în mers a dus la...

Razie pe DN 2

Vineri, în intervalul orar 13-17, poliţiştii rutieri au desfăşurat...