În perioada 20-26 martie, poliţiştii rutieri au acţionat, pe principalele drumuri din judeţ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. Cu ocazia controalelor, pentru abaterile constatate au fost aplicate 550 sancţiuni contravenţionale, 362 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reţinute 56 de permise de conducere. Totodată, au fost constatate patru infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, trei dintre acestea privind conducerea sub influenţa alcoolului şi un şofer drogat.
Cu titlu de exemplu, în seara de 27 martie, la ora 17, poliţiştii romaşcani au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Cordun, care conducea o maşină pe DJ 207B, prin localitatea natală, având permisul suspendat. Acesta s-a ales cu dosar penal. (Mihai SAVA)



