Pompierii şi voluntarii au intervenit, în ziua de 3 aprilie, pentru localizarea şi lichidarea a nouă incendii de vegetaţie uscată, resturi, litieră, arbori şi arbuşti izolaţi de conifere, care au afectat o suprafaţă de aproximativ 32 hectare. Acestea s-au produs în localităţile Negreşti/Poiana (şase hectare), Ceahlău (zece ha), Grumăzeşti/Deleni (cinci ha), Hangu/Rugineşti (patru ha), Trifeşti/Miron Costin, Brusturi/Târzia (şapte ha), Piatra-Neamţ/strada Mihai Stamatin, Bozieni/Cuci (500 de metri pătraţi) şi Petricani/Ţolici. Au fost şi situaţii când incendiile de vegetaţie s-au propagat la construcţii, cum ar fi la Trifeşti, unde a ars un adăpost de animale pe zece metri şi la Petricani, unde s-au mistuit trei mp din pereţii unei locuinţe. Incendiile au plecat atât de la focare nesupravegheate cât şi de la joaca unor copii cu chibriturile. Proprietarii terenurilor de unde au pornit incendiile din comunele Ceahlău şi Negreşti, au fost sancţionaţi cu amendă de pompieri.
De la începutul acestui an, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) „Petrodava“ a aplicat nouă amenziîn caest sens, în cuntum de 15.000 lei, iar acţiunea de sancţionare contravenţională a persoanelor identificate, vinovate de producerea incendiilor de vegetaţie, va continua. IJSU le reaminteşte cetăţenilor că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării acestuia la vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei!
(Mihai SAVA)