l pe scenă vor urca Fly Project, Mihai Ciobanu şi ansambluri populare din Republica Moldova şi judeţul Neamţ
Ediţia din acest an a „Zilei Marinei“, care va avea loc marţi, 15 august, la Bicaz, aduce artişti de marcă în faţa celor ce vor să petreacă în portul Lacului de acumulare Izvorul Muntelui. Pentru iubitorii cântului şi dansului au-tentic românesc, vor urca pe scenă: interpretul Mihai Ciobanu, Ansamblul „Floricică de la munte“, Ansamblul „Codrii Neamţului“ şi formaţii artistice din Republica Moldova. Totodată, una dintre cele mai în vogă trupe de muzică uşoară, Fly Project, va da tonul la distracţie din momentul în care soarele va începe să apună.
„Ziua Marinei“ a devenit, la Bicaz, un eveniment care atrage, de la un an la altul, tot mai mulţi turişti, tocmai pentru faptul acolo este singurul lac de acumulare din România unde marinarilor li se aduce cinstea cuvenită. „Este o sărbătoare naţională, o sărbătoare dedicată marinarilor români şi, sigur, pe care noi o respectăm prin faptul că şi la Bicaz, din momentul închiderii ecluzelor la baraj şi formarea lacului de acumulare în spatele barajului, au apărut marinarii destoinici. La Bicaz, această manifestare a început în anii ‘60. Am ţinut în mod deosebit să perpetuăm această tradiţie, deşi în ultimii ani numărul marinarilor de la Bicaz s-a redus. Totuşi, cei care au rămas sunt oameni destoinici, care îşi desfăşoară activitatea pe navele de agrement turistic, dar şi pe nave ce aparţin Direcţiei Silvice Neamţ, Apelor Române şi altor instituţii. În ceea ce priveşte programul festiv, am încercat ca de la o ediţie la alta să mai diversificăm volumul activităţilor desfăşurate, dar ponderea o deţin întrecerile şi concursurile cu specific marinăresc, pentru că acestea constituie sarea şi piperul pentru publicul participant în portul turistic de la Bicaz“, a spus Nicolae Sălăgean, edilul Bicazului.
Programul oficial
Începând cu ora 11: Intonarea imnului de stat; Scufundarea coroanelor de flori, în memoria marinarilor căzuţi la datorie; Trecerea Zeului Neptun. De la acest moment, vor fi prezentate obiceiuri marinăreşti (şcondrul cu purcelul, nunta cu piraţi, prinderea raţelor, pluta alegorică) şi se va da startul concursurilor marinăreşti (hidrobiciclete, înot, bărci cu rame, schi nautic, ridicări cu balonul de aer). După acestea, va avea loc defilarea Flotei marinăreşti.
O pauză de scurtă durată va face trecerea în cea de-a doua parte a programului, unde vor acapara atenţia spectacolele folclorice şi de muzică uşoară (cântece şi dansuri populare susţinute de formaţii artistice din judeţul Neamţ şi din Republica Moldova): Ansamblul „Floricică de la munte“, Ansamblul „Codrii Neamţului“ şi interpretul de muzică populară Mihai Ciobanu. Nu în cele din urmă, vor anima atmosfera cei de la Fly Project. În încheierea ediţiei, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, un foc de artificii şi mai multe lampioane vor da viaţă luciului apei barajului.
(Marian TEODOROF)