Vulpe spânzurată de un stâlp la Săvineşti

Data:

O vulpe a fost spânzurată cu sfoară de un stâlp, lângă un transformator de energie electrică, la intrarea în satul Dumbrava Deal (al comunei Săvineşti). Animalul a fost descoperit în dimineaţa de 21 septembrie, de o pietreancă. Oripilată de cele văzute, ea a filmat grozăvia, a postat-o pe o reţea de socializare şi, în foarte scurt timp, la locul cu pricina a intervenit un echipaj din cadrul Poliţiei Animalelor. Cadavrul, pe care se puteau observa urme de rănire şi o bucată de sârmă legată de un picior al sălbăticiunii, a fost preluat şi transportat la un cabinet specializat pentru necropsie.

„Oricât încerc să-mi văd doar de problemele mele nu pot sta deoparte când întâlnesc astfel de imagini. Nu ştiu cine şi ce a vrut să demonstreze atârnând biata vulpe de stâlpul de pe drumul public, la intrarea în localitate, în văzul tuturor. Probabil s-a gândit să facă «educaţie copiilor»? Sau asta o fi specific localităţii respective? Şi ne mai mirăm că suntem aşa cum suntem…“, a transmis Adriana Hârţan.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a-i identifica pe cei care au comis fapta şi au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uciderea animalelor cu intenţie, fără drept“, faptă pedepsită cu închisoare de la doi la şapte ani. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...