Curtea de Apel Bacău i-a condamnat definitiv, ieri, la închisoare cu executare pe doi indivizi care, în noiembrie 2022, au violat o fetiţă. Ei sunt Iovan Scripcariu, din satul Poieni (al comunei Piatra Şoimului) – 12 ani şi (recidivistul) Marius Suraj Munteanu (din oraşul Roznov) – opt ani, şapte luni şi zece zile. Conform sentinţei, victima se afla în grija lui Munteanu, acesta a abuzat-o sexual şi, la sfârşitul anului 2022, în vizită la el a venit Scripcariu care, rămânând singur cu minora, a violat-o. Ulterior descoperirii faptelor, Munteanu a fost primul reţinut. Scripcariu a reuşit să dispar o vreme, fiind iniţial arestat în lipsă, iar apoi băgat la beci.
După executarea pedepselor, timp de cinci, ani, cei doi nu au voie să se apropie la mai puţin de 100 de metri de victimă şi locuinţa ei, şcoala/locul acesteia de muncă, zona în care desfăşoară activităţi sociale, nici să o contacteze. Bărbaţilor urmează să le fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. (Mihai SAVA)