Acasă Eveniment Vânător braconier

Vânător braconier

268
0
DISTRIBUIȚI

Ofiţerii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat, în ziua de 31 octombrie, o percheziţie acasă la un sătean în vârstă de 43 de ani, din comuna Agapia, bănuit de comiterea infracţiunilor de uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic.

Din cercetări a reieşit faptul că, pe 21 septembrie, individul a fost surprins de doi lucrători silvici în timp ce se afla pe fondul de vânătoare Secu, aflat în administrarea Ocolului Silvic Mănăstirea Neamţ, cu intenţia de a practica vânătoarea fără drept. În acel moment, el a executat două focuri de armă, în plan vertical, cu scopul de a-şi asigura scăparea, după care s-a făcut pierdut în desişul pădurii.

În urma descinderilor, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării: o armă de vânătoare – calibrul 30-06, pe care era montată o lunetă optică; 13 cartuşe de vânătoare de acelaşi calibru, cu capsa nepercutată (deţinute legal) şi două cartuşe de vânătoare de calibrul 12 mm, cu capsa nepercutată, deţinute fără drept. De asemenea, au fost confiscate mai multe dispozitive optice electronice destinate armelor de foc, interzise la deţinere, o staţie de emisie-recepţie portabilă şi două minicamere video.

„Cercetările au fost extinse şi sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în sensul deţinerii fără drept de dispozitive electronice de ochire destinate armelor şi al deţinerii fără drept de cartuşe letale de vânătoare“, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, din cadrul Biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Bărbatul reţinut urmează să fie prezentat Parchetului Târgu-Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. La descinderile de joia trecută au participat şi agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Crăcăoani, luptătorii ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi.

Investigaţiile sunt continuate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a individului. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.